“Don’t Look Back” şi cls. a 12pea

sau

Cum să mori în 17 zile

Part 1.

(11 oct 2007, 17.35)

(Radiohead - Fitter Happier “more productive” si “no paranoia”) Ritual: deschide calculator, conectează-te la net, deschide mess, dc++, winamp, torrente, firefox/explorer/opera, verifică mailuri, offline-uri, commenturi, replyuri, inviteuri, updateuri, news, polls, spam, şterge tot ce nu trebuie, pune un status funny dar inteligent, inspiră adânc…log out.

(Muse - Starlight “this ship is taking me far away”).

Deschid word şi încep să scriu articolul…nu…mai întâi fac playlistul. Nu pot lucra fără muzică pe fundal. Acum încep să scriu…da pentru tine Ioana (Muse - Apocalypse Please), pentru tine îmi fac timp, de fapt tai din timp, deşi nu am, deşi mâine prezint la română studiu de caz şi am de citit 40 pagini, şi tre să fac tema la medi, tot azi, deşi plec peste juma de oră la “don’t look back” (revin la asta), pentru tine nu fac toate astea şi scriu articolul ăsta, pentru tine şi pentru Becu’ (care de fapt nu mai e becu’) şi pentru doamna profesoară şi pentru q (Radiohead - Karma Police “for a minute there I lost myself”) şi pentru… pentru mine, DA! “terapie prin scris?” să citez chestia-romantico-macabră! Probabil! Terapie pentru ce? Ăhm…vom vedea.

Ok, despre ce vroiam să scriu, că până acum doar am aberat! Păi, (Clint Mansell - Death is the road to Awe) de fapt ştiu subiectul general, doar că nu ştiu cum să ajung încă acolo, aşa că iertaţi desele devieri de subiect, dar nu am starea necesară de a gândi un fir unic şi legat, şi deci va fi mai mult de tip jurnal. În principiu scopul articolului e studierea cauzei acestei (ne)stări.

Începutul ar fi undeva în zorile lui septembrie. Un mail, sender [autocenzură], dacă nu vreau să particip la un proiect teatral ce se va pune în joc de trupa dreamthinkspeak în primăria nouă în perioada 29 sept - 14 oct. Ok, da, de ce nu? Mă duc la audiţie (Muse - Micro Cuts), unde de fapt doar îmi ia măsura hainelor şi îmi face poze. Aflu că e un spectacol ce induce diverse stări publicului, whatever, şi că în fiecare seară din 29 până în 14 de la 20:00 la 20:50, rezonabil! Stai puţin! Zilnic? Adică şi în 6? (concert [autocenzură] în Bucureşti) Două zile am, să (Radiohead - No Surprises “You look so tired and unhappy”) decid la care din cele două renunţ: la concert.

(11 oct 2007, 23.55)

Am revenit. Să continui. Al doilea eveniment în seria decăderii mele mintale a avut loc pe 17 septembrie când o anumită instituţie naţională, guvernamentală şi-a reluat cursul după o frumoasă absenţă (Devotchka - We’re gonna make it) de 3 luni. Singurul lucru bun în chestia asta a fost că (5, 4, 3, 2, 1: 12 oct 2007) fiind a 12pea, pentru ultima oară (Radiohead - Street Spirit (Fade out) “Immerse your soul in love”) în viaţa mea a trebuit să zic că “Începe şcoala.”, ceea ce este o consolare minoră! Tot în săptămâna aia a urmat prima întâlnire cu regizorul piesei, Tristan Sharps, care ne-a explicat despre ce e vorba în piesa şi ce vom face, tot aici am aflat că nu de la 20:00 la 20:50 era vorba ci de la 19:00 la 23:00, ceea ce e o mică diferenţă.

(14 oct 2007, 15:07)

(Florin Chilian - Să nu preacurveşti! “prea multă prostie” şi “vieţi trăite în van”) 2 zile nu am scris nimic, azi cică predau articolul, chu-chu! Unde rămăsesem? Aşa: începuse şcoala, workshopuri şi repetiţii la piesă, timpul liber se disipa constant. Adaugă meditaţii şi stress cu şcoala de şoferi (nu recomand nimănui şcoala Prima), examen şofer etc.

(Vank - Regele Şoselelor “sunt tare dus cu pluta”) Vineri, 28.09.07 repetiţie cu publicul, din cauza asta am pierdut “Faust”; au fost ai mei şi nişte prieteni veniţi în vizită, eu nu! “Don’t look back” în sine e fain! Se bazează pe mitul lui Orfeu şi Euridice (aia moare în ziua nunţii, ăla merge după ea în infern, bagă un solo pe harfă, zeii îl lasă să o conducă afară, dar să nu se întoarcă până ajunge afară; ăsta evident se intoarce şi o pierde pe veci) (Gary Jules - Mad World “the dreams of which I’m dying are the best I ever had”) şi se desfăşoară în felul următor: diverse etaje/camere/zone din primăria nouă au fost amenajate să redea diverse stări, emoţii; sala de consiliu a devenit o sală de nuntă unde stă o mireasă întinsă pe o masă (Serj Tankian - Empty Walls “choking from intoxication”) prăfuită, cu pahare goale şi un tort de nuntă în decădere, zgomote de petrecere, în beci s-au instalat miniaturi de biserică, nuntă, înmormântare etc, un coridor devine un mormânt unde publicul este îngropat cum ar veni. Publicul (grupuri de câte 3 persoane care intră din 5 în 5 minute) trece din sală în sală, este lăsat în întuneric deplin, vede mirese ce apar şi dispar (Gorillaz - Tommorow comes today), aude zgomote ciudate etc. Actorii ori sunt îmbrăcaţi în mirese (fetele doar) ori în cioclii (traditional British undertaker outfit) (Pink Floyd - Empty spaces, Louis Bacalov - The Grand Duel (parte prima) pt fani Kill Bill v.1). Astfel, poziţionat în mormânt, asigurând că lumea nu trece fără înmormântare (Radiohead - Fake Plastic Trees “it wears her out”), îmbrăcat cu o cămaşă, vestă, frac (penguin style), joben, pantaloni negrii, pantofi la fel şi machiat tot alb, îmi petrec eu aproape patru ore în fiecare seară.

Part 2.

(15 oct 2007, 23:54)

(Vank - O ultimă dorinţă “şi toate nopţile-mi vor fi la fel”) Ritual: trezeşte-te, sunetul ăla infernal vine de la deşteptătorul mobilului, pe care TU l-ai fixat la ora asta devreme, întinde mâna şi închide-l. NU, NU SNOOZE! Bine mai dormi 10 minute, apoi trezeşte-te din nou, spală-te, imbracă-te, fă-ţi ghiozdanul, du-te la şcoală. 7 ore mai tărziu du-te acasă, mănâncă, du-te la meditaţii, du-te la primărie, schimbă-te, machiază-te, stai 3 ore într-o cameră (Clint Mansell - Requiem for a dream) îngustă şi întunecată, spală-te de machiaj, schimbă-te, du-te acasă, schimbă-te, culcă-te, încearcă să adormi, învârtă-te de pe o parte pe alta câteva ore, aţipeşte şi trezeşte-te de câteva ori, adormi finalmente cu vreo jumate de oră înainte să-ţi sune ceasul, trezeşte-te, inspiră adânc…welcome to the real life! (Radiohead - Paranoid Android “please could you stop the noise i'm trying to get some rest?” şi “when I am king you will be first against the wall”)

Dacă nu ai timp nici să te uiţi la ceas timpul nu mai există. Ore devin minute, minute ore, zile trec în număr de căte două trei până să-ţi dai tu seama că a trecut una. Atemporalitatea e cea care te va distruge cel mai tare, (R.E.M. - Bad Day “We're sick of being jerked around”) temporalitate înseamnă limite, fără limite te pierzi; vis şi realitate, ce le mai desparte?

(16 oct 2007, 22:21)

(Gorillaz - Feel Good Inc. “My dreams, they've got to kiss, because I don’t get sleep, no…”) Te plimbi pe stradă, dar nu realizezi ca eşti pe stradă, abia când ajungi acasă îţi dai seama că ai plecat de la şcoală; cu cine ai venit? pe jos sau cu (Muse-Blackout “this life's too good to last/ and I'm too young to care”) busul? singur sau cu cineva? ce zi e azi? Automatisme! Eşti un robot! Faci, dar nu ştii că faci! (Blue October-Hate me “I’ll drive so fucking far away”)

Ce încerc să transmit? A fost…dimineaţa când mă trezeau (Goran Bregovic feat. Iggy Pop - In the Deathcar “we’re alive”) ai mei pentru că alarma pur şi simplu nu o mai auzeam, mă durea capul, ochii, mintea, şi de câte ori nu mi-am amintit că de fapt stai că “azi avem de la 9 că nu e profu’ de [autocenzură] în şcoală”? Drumul spre şcoală, groaznic. Îngheţi de frig în staţia aia supraaglomerată, de abia apuci să-ţi pui căştile mp3-playerului în urechi (Simon & Garfunkel - Sound of Silence “Hello darkness, my old friend” şi “In restless dreams I walked alone”) şi să apeşi play când apare vecina ce stă cu trei blocuri mai încolo şi care e tot din Lazăr, şi pentru că de fapt nu ai nimic cu ea (Devotchka - How it Ends), apeşi stop şi scoţi căştile să poţi vorbi cu ea, deşi nu vrei nimic altceva decât să ai un sfert de oră pentru tine, să-ţi scufunzi mintea în muzică. Busul ticsit, de abia ajungi să-ţi faci biletul, desigur nu e loc de stat jos, deşi abia de ţii pe picioare, dar cui îi pasă? Şi oameni buni, vă rog, le zice apă şi respectiv săpun, folosiţi-le, nu e greu! Şi de ce anul trecut optul ajungea la şi cinci şi anul ăsta la şi un sfert, de unde [autocenzură] mea au apărut atâtea maşini în doar 4 luni? Ştii că ai oră de [autocenzură] cu [autocenzură] care nu te lasă (Rufus Wainwright-Hallelujah “Maybe I've been here before”) să mai intri. Deci te duci în [autocenzură], îţi bei cafeaua de dimineaţă şi te înjuri singur că nu ai mai dormit o oră!

Şapte ore pe zi! De ce? (Carl Orff-Fortuna Imperatrix Mundi) Serios, în clasa a doişpea ar trebui să fie zile de 6 ore, şi în alea 6 ore (Pink Floyd - The happiest days of our lives+Another Brick in the Wall II “when we grew up and went to school/ there we’re certain teachers who/ hurt the children anyway they could” şi desigur “we don’t need no education/we don’t need no thought control”) să se predea materiile care trebuie la BAC, şi fiecare elev în parte să poată aleagă dacă mai vrea şi alte materii, aşa fiecare duce cât poate. Nu de alta, dar de ce [autocenzură lungă] să pierd o oră învăţând ceva, ce va fi oricum uitat până ajung la uşa clasei. Ok, cultură generală, dar unele chestii sunt de o irelevanţă sublimă (The Pixies - Where is my mind?), chestii care nici la întrebarea de 1 miliard (scuze de 100000 lei) nu apar, adică ok, we DO need education, but this is just absurd! Şi vă mai miraţi de lipsa de interes. (The Stranglers - Golden Brown, Luna Amară - Albastru “De azi n-am sa mai fac nimic/De jos nu vreau sa ma ridic”)

(19 oct, 2007, 19:50, hopefully my last entry)

(Alexandru Andrieş - Cea mai frumoasă zi “un fel de-a mai lungi cea mai frumoasă zi”) Şi după şapte ore la şcoală, te târâi acasă (Radiohead - Exit Music (for a film) “we hope your rules and wisdom choke you”), mănînci ceva şi te duci la meditaţii. Două ore, în care eşti oricum prea obosit să fii atent, pierdute degeaba. De acolo fugi repede până la primărie. De aici se ştie povestea…

Şi zilnic la fel. Mai mult de două săptămâni. De la 6:45 la 00:15. Am aflat ce e oboseala! (Lake of Tears - Sorcerers) Veneam acasă, lihnit, dar îmi era prea somn să mănânc! Aţi fost vreodată aşa de obosiţi încât să aţipiţi pe autobuz? Şi nu mă refer la autocarul Sibiu-Cluj-Napoca, pe T1, din centru până acasă! Sau aşa de obosiţi încât să aveţi vedenii? Eram la maratonul de poezie europeană (ok, pe la 1 noaptea) şi toţi din sală aveau faţa machiată în alb, ca şi noi la spectacol! Ştiam că nu se poate, dar îi vedeam clar! Noaptea mă trezeam (Drive-thru - My last gunshot (safe instead) “Can't pretend to escape the jail I made”) şi mă vedeam din nou în “mormântul” ăla, până şi mirosul de lemn lăcuit îl simţeam. AHHHHHH!

Măcar de aş fi avut o supapă! Dar adio ieşit la o bere cu prietenii, adio plimbarea cu prietena! În weekend făceam temele, la medi, cât apucam, (Lou Reed - Perfect Day “just a perfect day”) pentru că nu apucam tot! Am ajuns să chiulesc ca să îmi fac temele la meditaţii! Nici măcar chiulul nu mi-a mai rămas! Cum aţi putut să-mi luaţi chiulul?! Nemernicilor! N-am mai cântat la chitară, de abia am mai ascultat muzică, fără filme, fără teatru. Doar eu ştiu câte spectacole, evenimente şi concerte am pierdut în astea două săptămâni şi un pic! (Iggy Pop - Passenger) Nimic să mă trezească! O lentă decădere în negură… Ultima seară a fost hipnotică! S-a terminat? Chiar? A doua zi parcă aveam ceva de făcut, parcă aveam undeva de mers! Dar se terminase! (Kate Bush - Brazil “Tomorrow was another day”)

Final.

Nu ştiu dacă am reuşit să transmit o părticică din tot ceea ce vroiam! Din toată starea mea! Mă îndoiesc chiar că a citit cineva până aici! Sau dacă va fi publicată toată tâmpenia asta! Articol, blog entry, pagină de jurnal, Gonzo-journalism, probabil undeva între toate astea! (The Beatles - Across the Universe “nothing’s gonna change my world”) A fost un iad! A fost greu, obositor, şi parcă nu se termina! Dar a fost alegerea mea! Puteam să ies oricând! Va fi în continuare un an lung, ocupat, obositor, greu…

Concluzie: Life is beautiful!

(20:20) Exit music (for an article): Eels - I need some sleep (fără citat!)