Mic Dejun (scurt-metraj)

INT. BUCĂTĂRIE - ORA 7 DIMINEAŢA

Suntem într-o bucătărie de mărime medie. E separată complet de restul garsonierei. Are obiectele tipice, frigider, o masă de două persoane lipită de perete cu două scaune goale, chiuvetă, dulap etc.

Detaliu pe doua ceşti identice goale. Cineva toarnă cafea pe rând în ambele, lăsând cam doua degete libere. Apoi umple ceştile cu lapte.

TAIE LA:

DANI, un tânăr de 25 de ani îmbrăcat în pijama, termină de turnat lapte in ceşti. Pune cutia de lapte jos şi ia cele două ceşti de pe tejgheaua de lângă chiuvetă, se întoarce să le pună pe masa. Se uită scurt la ele şi are o revelaţie neplăcută.

DANI

Căcat.

Deschide uşa de la bucătărie şi urlă.

DANI (CONT’D)

E gata cafeaua!

Se întoarce şi într-unul din scaunele goale stă ANA, o tânără de 24 de ani. E frumoasă, are un iz punk sofisticat, un pierce în spranceană, părul negru şi scurt. Ţine o ceaşcă în mână şi bea. De câte ori apare în cadru, ceva e puţin schimbat la ea; îi lipseşte pierce-ul, are mânecile ba ridicate ba nu, părul îi stă altfel, schimbări subtile dar observabile.

ANA

E de ieri?

DANI

Nu. De ce?

ANA

Păi am văzut că mai era în filtru aseara şi credeam că ai reîncălzit-o.

În timpul conversaţiei Ana stă pe scaun, în timp ce Dani scoate pe rând o tigaie, ulei, ouă şi tot ce e nevoie pentru a face o omletă.

DANI

Am aruncat-o pe aia. Asta e proaspată.

ANA

Ma gândeam eu. Păcat că nu poţi reîncălzi cafeaua să fie ca înainte.

DANI

Păcat că am irosit-o.

ANA

Da. Dar de ce ai făcut atâta, dacă ai fost singur ieri?

DANI

Nu am făcut-o intenţionat. Cred că mi-a intrat în reflex să fac pentru două persoane.

ANA

Awww.

Dani se apucă să spargă ouă într-un vas. Cana Anei este pe masă, şi este pe jumătate goală. A lui Dani e neatinsă.

ANA (CONT’D)

Ce faci?

DANI

Omletă.

ANA

Omletă a la Dani? Mmmmmmmmh. Nu ai mai făcut de mult.

DANI

Ştiu.

Dani bate ouăle. Pune sare, piper, lapte.

ANA

(nu are pierce)

Mergem până la Sinaia week-endul ăsta?

DANI

(puţin nervos)

Şti că n-am timp.

ANA

Niciodată nu mai ai timp.

DANI

Dar crezi că îi vina mea? Şti că am proiectul naibii de rezolvat.

ANA

Te rog frumos nu urla la mine.

Dani merge la frigider şi îl deschide.

DANI

Îmi pare rău.

Linişte totală.

DANI (CONT’D)

Chiar îmi pare rău.

Dani pune mâna pe o cutie de plastic cu ciuperci champinion.

DANI (CONT’D)

La naiba.

ANA

(cu pierce, calmă şi veselă de parcă discuţia de dinainte nu a avut loc)

Ce cauţi?

Are cana aproape plină.

DANI

Şampinioanele. Nu cred că avem.

ANA

Parcă nu-ţi plac în omletă. Numai şunca şi brânza.

DANI

Păi sunt pentru tine, că ştiu că îţi plac.

ANA

(se uită la el de parcă l-ar descoperi pentru prima dată)

Eşti dulce.

El o îngană afectuos.

ANA (CONT’D)

Nu râde. Ţii minte detaliile astea. Nu mulţi oameni sunt aşa.

Se întoarce la omletă. Pune tigaia pe foc şi ulei în tigaie.

DANI

Pui două farfurii pe masă, te rog?

Când simte că uleiul e încins toarnă conţinutul bolului în tigaie şi îl întinde uniform în timp ce acesta sfârâie.

DANI (CONT’D)

Farfuriile Ana! Ce naiba? Atâta nu poţi face?

Se duce la un dulap, şi ia o singură farfurie. O pune pe tejghea.

DANI (CONT’D)

Scuze. Încă nu mi-am băut cafeaua.

Se întoarce şi pune câte o farfurie în faţa Anei şi vizavi de ea. Ia o înghiţitură de cafea. Se întoarce la omletă.

Ana are pierce şi cana aproape goală.

ANA

Dacă e cald, mergem în Vamă în week-end.

DANI

Tu cu mine doar?

ANA

Da.

DANI

Da. Da, chiar mi-ar plăcea.

Prim-plan pe Dani. Ia tigaia şi merge la masă. Deşi nu-i vedem acţiunea, el împarte omleta la două persoane.

DANI (CONT’D)

Sau la Sinaia. Unde vrei.

În continuare prim-plan pe Dani. Acesta se aşează la masă.

Ne mutăm încet într-un plan mediu. Observăm că ceaşca cealaltă nu doar că e plină dar e exact unde a pus-o Dani prima oară. Farfuria Anei nu este pe masă şi nici Ana nu este în scaunul ei.

Dani începe să-şi mănânce omleta în timp ce se uită în gol acolo unde ar trebui să fie Ana.

căutare

îmi pierd nopţile

hoinărind prin străzile

pustii ale minţii mele

şi mă pierd printre blocuri

şi gânduri neiluminate

încerc să nu observ

lipsa de mişcare

până când un cerşetor bătrân

îmi cere din senin

o ţigară

i-o întind fără să-l

privesc în ochi

mi-e teamă să nu mă

văd pe mine

în privirea aceea ştearsă

ţigară după ţigară

până noapte este

mâncată de zori

încep ziua

îngropat în scrum

şi fiecare fum trage

aerul din mine

eliberându-mă de încă

o suflare

îmi pierd  gândurile

hoinărind prin

străzile pustii ale

minţii mele

şi mă pierd pe

mine

prin labirintul de sinapse

Scrisoarea (short story)

Tema: o povestire despre prima data cand ai crezut ca vei muri

E primăvară şi cei doi copii de zece ani merg lejer pe trotuar. Ea are un ghiozdan roz cu prinţese Disney şi el unul negru cu Batman. Tinkerbell se uită timidă spre gardul din dreapta fetei iar când stau unul lângă altul Batman se uită la Tinkerbell.

-...şi atunci s-a agăţat ghiozdanul de clanţă şi am rămas atârnat. Până şi doamna învăţătoare râdea.

Fata râde. Şi el râde.

Ajung la o intersecţie cu o stradă mai mică, genul pe care nu prea umblă maşini şi se opresc la colţ.

-Mâine ne vedem aici la unşpe jumate?

-Da.

-Bine, ciao.

-Ciao.

Ea o ia pe strada mai mică şi el merge mai departe pe cea principală. După ce trece de colţul primei case, se întoarce şi de după perete se uită la ea cum merge vreo cincizeci de metrii după care intră într-o curte. Acum merge şi el mai departe.

Seara se furişează în biroul tatălui şi ia o coală A4 de la imprimantă şi până să-l vadă cineva fuge în cameră sa şi închide uşa. Se pune la birou, pune foaia pe un caiet studenţesc. Ia un alt caiet şi îl deschide la ultima pagină unde stă un text cu multe tăieturi şi corecturi.

Ia stiloul şi începe să transcrie textul pe foaia A4.

„Dragă Ana,

îmi place foarte mult să vin cu tine acasă şi să mergem la şcoală împreună. Mă bucur foarte mult că am aflat că stai în cartier cu mine, că până acum nu am avut alţi prieteni aici şi a fost  foarte naşpa să vin tot singur acasă. Ştiu că ţie nu-ţi place că nu te mai duce tatăl tău cu maşina la şcoală şi acasă dar eu cred că este în asta şi un lucru bun pentru că am râs de foarte multe ori şi ne distrăm mergând împreună. Îmi place foarte mult de tine şi vreau să îţi cer prietenia. Mio dai?

Cu foarte mult drag.

Andrei”

O citeşte din nou şi o pune într-un plic ce-l avea pregătit.

Băiatul stă la intersecţia cu strada mai mică. Într-o mână are plicul de aseară şi o ciocolată Milka. Când o vede pe fată le pune în buzunar.

Cei doi merg pe stradă, şi el din când în când duce mâna la buzunar. Scoate puţin plicul dar îl bagă repede la loc.

Merg în linişte câteva minute şi ajung pe un pod deasupra unui râu. Ea se opreşte şi se uită la el. Se opreşte şi el. Îl trage spre balustrada podului şi se uită spre apă timidă. Ea roşeşte. El zâmbeşte tâmp şi roşeşte şi el.

-Pot să te întreb ceva?

-Da.

El scoate plicul fără ca ea să vadă.

-Tu ieşi tot timpul cu Dan în pauză.

-Da.

-Şti dacă îi place de cineva?

-Nu. Nu ştiu.

-Pot să-l întrebi?

-Da.

-Da’ să nu-i zici că eu te-am pus să întrebi.

-Bine.

Ea porneşte să meargă mai departe. El întoarce plicul în mână.

-Ce ai acolo?

Respiraţia sa e accelerată. Cu o mână se ţine strâns de balustradă ca şi cum i-ar fi teamă că va cădea în râu. Îi dă drumul plicului care cade încet. Când atinge apa este luat de curent şi în curând dispare.