miercuri, 31 octombrie 2012

Uitat (exercitiu creative writing)


Scop: folosind textul rezultat din exercitiul anterior construiti un monolog din punctul de vedere al unui personaj descris in acel text

Azi e ziua cu maşini puţine. Par grăbite, dar asta este din cauza că nu sunt înghesuite şi au spaţiu de desfăşurare, aşa că oamenii împing maşinile până la la limita legală sau chiat peste.

Mereu am vrut să ştiu încotro se duc. Şi mai ales de ce e nevoie să meargă acolo aşa de repede. Şi dacă aş putea să plec de aici nu m-aş grăbi. Aş merge încet şi aş absorvi fiecare detaliu pe drum. 
De atâţia ani am în faţă aceeaşi imagine. Şi totuşi nu e aceeaşi. Fiecare secundă aduce schimbări. Păsări zboară deasupra şi se odihnesc pe mine. Iarba creşte, îngălbeneşte, moare, e acoperită de zăpadă şi apoi începe de la început. 
Aşa a fost mereu. Şi totuşi fiecare fir e diferit. Cerul e mereu albastru, dar mereu altul. Norii sunt albi sau gri, mari sau mici, şi niciodată nu au aceeaşi formă. Doar stelele sunt aceleaşi. Stelele şi eu.
Deşi şi nici eu nu rămân neschimbat. Rugina se urcă încet pe picioarele mele, iar culorile mi se şterg imperceptabil la fiecare rază de soare, la fiecare picur de ploaie.

Azi e ziua cu maşini puţine, deci azi sigur nu vin oamenii să-mi schimbe emblema. Niciodată nu veneau în ziua cu maşini puţine. Azi pot sta liniştit pentru că nu trebuie să îi aştept. Azi nu va trebui să fiu dezamăgit.

Maşinile ar trebui să fie ori multe ori deloc. Zumzetul fără ritm pe care îl aud acum este enervant. Aş prefera să fie continuu. O mare simfonie. Acum, de fiecare dată când parcă mă obişnuiesc cu liniştea vine o maşină pierdută şi nu mă lasă să gândesc.

Roşu şi albastru. Sunt roşu şi albastru. De fapt nu prea mai sunt, sunt roz şi cu un alb peticit fad cu albastru deschis. Mă întreb dacă mă mai vede cineva? Dacă mă vede cu adevărat.
Se uită cineva la mine şi se gândeşte că vrea să meargă la RomStal?

Mai trece o zi. Minut cu minut. Atâtea minute. Atâtea zile. Atâtea maşini.
Mâine poate vor veni oamenii. Azi nu. Azi e ziua cu maşini puţine în care oamenii nu vin. Dar mâine poate vor veni oamenii. Vor vopsi peste rugină. Vor pune altă faţă. Una nouă cu RomStal, sau poate cu altceva. Şi oamenii se vor uita iar la mine.

Eu sunt aici.

luni, 29 octombrie 2012

Pe drum (exercitiu de creative writing)

Exercitiu de observatie: stati la un geam timp de o ora si notati tot ce vedeti.

Este ora 10:00 în duminica din 7 octombrie 2012 şi şoseaua Piteşti-Bucureşti dispare metru cu metru sub maşină cu 100 km/h.
Stau pe locul din dreapta şoferului şi soarele este în faţa mea şi îmi îngreunează privirea. Am coborât solarul.

În faţa noastră se află trei maşini la distanţe egale una de alte. Tocmai am depăşit-o pe prima, un Opel Astra nou şi gri. A trecut şi a doua, un Aleo negru, şi acum un TIR albastru. GPS-ul ne tot îndrumă să ieşim de pe autostradă la fiecare ieşire. Acum am trecut de ieşirea spre Căteasca.
O maşină tocmai ne-a depăşit, dar nu am fost destul de rapid să văd marca. Un semn de circulaţie ne informează că tirurilor le este interzis să depăşească.
În faţa noastră pe sensul nostru de mers nu e nici o maşină, în schimb pe sensul opus traficul este aproape constant. 

Tufişuri marginesc drumul în dreapta noastră.

Mai avem 85 de kilometri până la Bucureşti.
O hală Gemina Buildings stă singură şi goală în mijlocul unui câmp.
În distanţă un fum gros şi alb se ridică din pământ.
În faţa noastră se vede silueta unui viaduct şi a unei pădurici.

Terenul din dreapta este în mare parte nelucrat, iar în rest e acoperit de fire de grâu uscate.
Un Petrom şi un restaurant lenevesc în soare şi îşi oferă serviciile unui număr restrâns de clienţi.
Am trecut de viaduct şi ne apropiem rapid de altul mai mic.
Balustrada din mijlocul drumului mă împiedică să văd terenul din partea stângă.

Două camionete, una neagră şi una alba, se străduiesc să menţină distanţa de câteva sute de metri faţă de noi.
Un al treilea viaduct pe sub care am trecut ne-a oferit o secundă binecuvântată de umbră.
Peste 1000 m am putea ieşi spre Găeşti, lucru care face GPS-ul să se agite şi să încerce să ne convingă că noi de fapt nu vrem să ajungem la Bucureşti pe cel mai rapid drum posibil.
Brusc s-a îngroşat traficul şi pe sensul nostru mers. Mergem din depăşire în depăşire.

Terenul din dreapta este acum arat.
La vreo 100 m şase plopi cu înălţimi descrescătoare păzesc o pădurice.
Tufele au revenit şi îmi blochează privirea spre orizontul drept.
Jugureni şi Stavropolia sunt două opţiuni pe care trebuie să le considerăm în următorii 500 m.

Un semn ne indică 52 km până la Bucureşti. Este ora 10:21.
Un clujean transportă sârmă într-un pick-up alb.
Trei motociclişti le fac griji şoferilor de pe sensul invers.
Nu ne-au rămas maşini de depăşit aşa că am trecut iar pe banda întâi.
Dubiţa neagră de mai înainte încă ţine să ne demonstreze că poate să ţină pasul şi că nu e nevoie să o depăşim. B 85 MET în schimb se grăbeşte şi încet dispare din vizor.

O pădure deasă de foioase a înlocuit tufişurile şi câmpul fără margine, iar în şanţul dintre şosea şi copaci gunoaie multicolore, în mare parte sticle de plastic, împestriţează priveliştea.
Maşini, viaducte, copaci, tufişuri şi cei 110 km/h care le fac pe toate să dispară la fel de repede cum au apărut. Încă 25 de minute până la 11:00.

Corbii Mari ne ameninţă cu prezenţa lor undeva în dreapta.
O reclamă uitată pentru ROMSTAL stă singură pe picioroange ruginite.
O moară de vânt de lângă un OMV respectă ziua de duminică şi nu se învârte.
Un miros uşor medicinal şi cu un iz de benzină ne năpădeşte în ciuda circuitului închis a maşinii.
Vânătorii Mici îi urmează pe Corbii Mari.

Ticăitul semnalizatorului indică o depăşire şi pentru câteva secunde zumzetul roţilor este acoperit de răgetul unui tir.
Din motive nedeterminate viaductele par a fi contruite doar acolo unde este şi o pădure.
Dinţi ce muşcă într-un măr contribuie la liniştea ce a devenit bâzâitul maşinii şi bătăile mele din tastatură.
Am pornit muzica şi Omega ne cântă în maghiară despre o fată cu părul mărgea.

Argeşul curge leneş sub noi, dar balustrade mă împiedică să-l văd mai bine.
În depărtare stălpi de telegraf dublii pentru fire de înaltă tensiune stau ca nişte sentinele copiate din Space Invaders.

45 de minute au trecut mai repede decât mă aşteptam.
Restaurantul Soleil pare a nu avea lipsă de clienţi.
În dreapta fum se ridică din nou din două locuri diferite. Unul alb şi celălalt negru.
Soarele s-a mutat în dreapta mea şi solarul nu mai serveşte ca şi protective.
Bine am venit în judeţul Ilfov.

Sunt la a treia pagină şi de abia reuşesc să notez ce văd.
Reclamele se înmulţesc. Au apărut şi hale şi clădiri industrial. Să indice oare că ne apropiem?
Ciorogârla şi Spaţiu de Servicii peste 500 m.

Încă 5 minute.
Space Invaders şi-au diversificat rangurile şi acum ne atacă soldaţi cu un singur picior dar cu şase braţe.
Am trecut peste un deluşor şi la coborâre suntem loviţi de priveliştea unui Hornbach şi o miriadă de reclamă. Poate exagerez, nu chiar o miriada.
Bucureşti. Autostrada s-a terminat.
Nu mai pot ţine pasul. Nu pot ţine privirea şi pe ecran şi pe drum.

Da, e Bucureşti, am intra de un minut, deja şoferii se bagă în faţă ca nesimţiţii.
Reclamă, maşini, stopuri, pietoni, reclame, 2 minute, un MOL.
Ne-am oprit la semafor. Pot să absorb.
Cladirea SIEMENS străluceşte în dreapta ca un lac neclintit.
Imediat trecem de Gorjului. Încă mă bântuie locul unde am murit.

Ora 11:00. 

duminică, 28 octombrie 2012

Întârziere


Maşina vine în viteză şi băiatul fuge peste trecere fără să se uite. Tramvaiul este între cele două direcţii de mers şi cei doi nu au cum să se vadă. Tânărul trece prin faţa tramvaiului şi fără un moment de ezitare fuge mai departe. Maşina e pe prima bandă. Băiatul vede maşina dar nu mai reuşeşte să oprească. Aştept sunetul frânelor, dar şoferul accelerează şi trece la centrimetrii în faţa băiatului. A scăpat.
Vai, ce dimineaţă. Şi totul a început de la boul de Dorin. Mă uit la ceas, e nouă fără zece. Căcat.

                                                                        *
-Dorin, în morţii mă-tii, grăbeşte-te! E opt şi un sfert deja.
-Dacă baţi mai tare în uşă va cădea geamul.
-Omule, hai că întârziu. De ce-o fost musai amu să te bagi în baie? Oricum începi numai de la 10.
-Mai este timp.
-De câte ori să-ţi explic că doar pentru că tu termini în baie în douăzeci de minute asta nu înseamnă că şi alţii pot la fel?
-Păi mişcă-te şi tu mai repede.
-Hai te rog, că tre să fac şi duş şi mai am şi machiajul, şi profu îi în stare să mă pice dacă mai întârziu o dată.
-Bine, bine.
-Amu nu o fă pe supăratul. Că nici măcar cafeaua nu apus să mi-o beau.

                                                                        *
Încui uşa. Dacă mă grăbesc reuşesc să ajung la timp. Mă duc la lift, dar chiar când să apăs butonul, cineva îl cheamă la alt etaj. De ce mereu când mă grăbesc e şi unicul moment când altcineva din bloc decide să plece deodată cu mine? E clar. Întârziu. Şi proful nu o să mă primească la oră, nu şi de data asta. Sau o să ţină iar un discurs despre profesionalism. Dar de data asta chiar nu e vina mea. „Voi credeţi că ălora de la Hollywood o să le pese de colegul de apartament care a decis să se cace cu o oră mai devreme? Nu, o să vă zică <>”. Bine.

Nu pot să fug până la facultate fără să transpir, ceea ce va însemna că am făcut duşul degeaba. Oricum şi aşa la pas grăbit voi ajunge probabil udă. Ce-i cu soarele ăsta la mijlocul lui Octombrie?
Evident că ajung la trecerea de pietoni chiar când se trece semaforul la roşu, şi aş putea să trec dacă nu ar fi acea unică maşină care vine cu peste o sută la oră. Aş putea să ma duc direct la cafea în Art.
Din partea cealaltă văd un băiat care pare să fie şi el în grabă căci vine fugind şi sare fără se uite pe trecere deşi este roşu.

A scăpat. E fără zece. Căcat.

Mai am mai mult de jumătate drum şi deja e clar că voi întârzia. După vreo două sute de metrii de mers accelerat încep să mă doară tibiile şi gambele. Chestia asta o să mă ţină toată ziua.
Când văd poarta facultăţii deja nu mai am răbdare şi o iau încet la fugă. E deja nouă şi zece. Când iau colţul dau nas în nas cu Andrei.
-Ce faci?
-A sunat proful, vine doar ora viitoare.
-Am scăpat.
-Ce?
-Nimic. Vii la o cafea?

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Is this you?

The following statement is a psychological profile review of Adolf Hitler when he was in his twenties. Read it  and think about how much it applies to you:

 "You have a great need for other people to like and admire you. You have a tendency to be critical of yourself. You have a great deal of unused capacity which you have not turned to your advantage. While you have some personality weaknesses, you are generally able to compensate for them. Your sexual adjustment has presented problems for you. Disciplined and self-controlled outside, you tend to be worrisome and insecure inside. At times you have serious doubts as to whether you have made the right decision or done the right thing. You prefer a certain amount of change and variety and become dissatisfied when hemmed in by restrictions and limitations. You pride yourself as an independent thinker and do not accept others' statements without satisfactory proof. You have found it unwise to be too frank in revealing yourself to others. At times you are extroverted, affable, sociable, while at other times you are introverted, wary, reserved. Some of your aspirations tend to be pretty unrealistic. Security is one of your major goals in life."

Well, I lied. This isn't Hitler's profile. Or actually it is, because it applies to fucking everyone's. The above paragraph was assembled from various horoscope statements by professor Bertram R. Forer, who then presented it to five of his students telling each one that is a personalized profile analysis. Unsurprisingly all five believed him and stated that they found the text to describe them personally quite well.

This is called a Barnum Effect named after P. T. Barnum, who's motto was something for everything, and is used by authors when they want to build characters with whom the readers can identify but mainly by horoscope writers. By using general specifics, that is statements which sound really specific but actually apply to a major part of the population, horoscopes trick people into believing that what they read in the daily newspapers actually corresponds to their personality. We all have a loved one with whom we have difficulties this week, we all need a vacation, just as much as we all feel the need to work more and get that promotion and so forth.

Oddly enough, if you take a person who has one sign, let's say Libra, and give them a Cancer (or any other of the ten left) horoscope prediction, with them knowing that it isn't Libra they will most likely shun it. But give them all twelve predictions for this week without letting them know which is which and the chances that they will guess their own fall really low.

Remember: Doubt Everything

vineri, 19 octombrie 2012

Cicatricile eterne a unei minti profanate

Indoapa-ma cu Xanax.
Fa-mi o baie de Vodca.
Ia o Perna si apas-o peste fata mea.



Unde e omul care sa-mi ofere uitarea?

Vreau si eu o lacuna de 5 ani in mintea mea. Ar fi vizibila? As putea trai cu ea?

Dar stiu ca nu as accepta chiar de mi s-ar da ocazia.

Singurul motiv pentru care nu mi-as permite sa te uit e gandul ca atunci nu as mai sti sa te evit. Ca as da din nou de tine si as ramane din nou hipnotizat de radiatia zambetului tau de cheshire cat. Si in nestiinta mea ti-as da ocazia sa ne pacalesti din nou. Nu ca as crede tu ca te-ai folosi de ea sincer. Dar daca totusi...?

Mi-as face operatia aia estetica, dar am nevoie de cicatricile astea care-mi deformeaza gandul, caci altfel as uita de unde le am. Si asta ar fi de-a dreptul moronic.

Asa ca tin minte si azi, si voi incerca sa ma trezesc si maine.

miercuri, 10 octombrie 2012

context

Cele mai placute si cele mai dureroase cuvinte pe care le-am citit vreodata:

                                      "...esti cam ireal..."  

luni, 8 octombrie 2012

Hello?

Is anyone there?

Out there.

It's so dark. I can't see anything.

Someone answer me, please.

It's so quiet. I can't hear a thing.

Please.

Is anyone out there?

Is anyone there?

I am alone.

Please