Pe drum (exercitiu de creative writing)

Exercitiu de observatie: stati la un geam timp de o ora si notati tot ce vedeti.

Este ora 10:00 în duminica din 7 octombrie 2012 şi şoseaua Piteşti-Bucureşti dispare metru cu metru sub maşină cu 100 km/h.

Stau pe locul din dreapta şoferului şi soarele este în faţa mea şi îmi îngreunează privirea. Am coborât solarul.

În faţa noastră se află trei maşini la distanţe egale una de alte. Tocmai am depăşit-o pe prima, un Opel Astra nou şi gri. A trecut şi a doua, un Aleo negru, şi acum un TIR albastru. GPS-ul ne tot îndrumă să ieşim de pe autostradă la fiecare ieşire. Acum am trecut de ieşirea spre Căteasca.

O maşină tocmai ne-a depăşit, dar nu am fost destul de rapid să văd marca. Un semn de circulaţie ne informează că tirurilor le este interzis să depăşească.

În faţa noastră pe sensul nostru de mers nu e nici o maşină, în schimb pe sensul opus traficul este aproape constant. 

Tufişuri marginesc drumul în dreapta noastră.

Mai avem 85 de kilometri până la Bucureşti.

O hală Gemina Buildings stă singură şi goală în mijlocul unui câmp.

În distanţă un fum gros şi alb se ridică din pământ.

În faţa noastră se vede silueta unui viaduct şi a unei pădurici.

Terenul din dreapta este în mare parte nelucrat, iar în rest e acoperit de fire de grâu uscate.

Un Petrom şi un restaurant lenevesc în soare şi îşi oferă serviciile unui număr restrâns de clienţi.

Am trecut de viaduct şi ne apropiem rapid de altul mai mic.

Balustrada din mijlocul drumului mă împiedică să văd terenul din partea stângă.

Două camionete, una neagră şi una alba, se străduiesc să menţină distanţa de câteva sute de metri faţă de noi.

Un al treilea viaduct pe sub care am trecut ne-a oferit o secundă binecuvântată de umbră.

Peste 1000 m am putea ieşi spre Găeşti, lucru care face GPS-ul să se agite şi să încerce să ne convingă că noi de fapt nu vrem să ajungem la Bucureşti pe cel mai rapid drum posibil.

Brusc s-a îngroşat traficul şi pe sensul nostru mers. Mergem din depăşire în depăşire.

Terenul din dreapta este acum arat.

La vreo 100 m şase plopi cu înălţimi descrescătoare păzesc o pădurice.

Tufele au revenit şi îmi blochează privirea spre orizontul drept.

Jugureni şi Stavropolia sunt două opţiuni pe care trebuie să le considerăm în următorii 500 m.

Un semn ne indică 52 km până la Bucureşti. Este ora 10:21.

Un clujean transportă sârmă într-un pick-up alb.

Trei motociclişti le fac griji şoferilor de pe sensul invers.

Nu ne-au rămas maşini de depăşit aşa că am trecut iar pe banda întâi.

Dubiţa neagră de mai înainte încă ţine să ne demonstreze că poate să ţină pasul şi că nu e nevoie să o depăşim. B 85 MET în schimb se grăbeşte şi încet dispare din vizor.

O pădure deasă de foioase a înlocuit tufişurile şi câmpul fără margine, iar în şanţul dintre şosea şi copaci gunoaie multicolore, în mare parte sticle de plastic, împestriţează priveliştea.

Maşini, viaducte, copaci, tufişuri şi cei 110 km/h care le fac pe toate să dispară la fel de repede cum au apărut. Încă 25 de minute până la 11:00.

Corbii Mari ne ameninţă cu prezenţa lor undeva în dreapta.

O reclamă uitată pentru ROMSTAL stă singură pe picioroange ruginite.

O moară de vânt de lângă un OMV respectă ziua de duminică şi nu se învârte.

Un miros uşor medicinal şi cu un iz de benzină ne năpădeşte în ciuda circuitului închis a maşinii.

Vânătorii Mici îi urmează pe Corbii Mari.

Ticăitul semnalizatorului indică o depăşire şi pentru câteva secunde zumzetul roţilor este acoperit de răgetul unui tir.

Din motive nedeterminate viaductele par a fi contruite doar acolo unde este şi o pădure.

Dinţi ce muşcă într-un măr contribuie la liniştea ce a devenit bâzâitul maşinii şi bătăile mele din tastatură.

Am pornit muzica şi Omega ne cântă în maghiară despre o fată cu părul mărgea.

Argeşul curge leneş sub noi, dar balustrade mă împiedică să-l văd mai bine.

În depărtare stălpi de telegraf dublii pentru fire de înaltă tensiune stau ca nişte sentinele copiate din Space Invaders.

45 de minute au trecut mai repede decât mă aşteptam.

Restaurantul Soleil pare a nu avea lipsă de clienţi.

În dreapta fum se ridică din nou din două locuri diferite. Unul alb şi celălalt negru.

Soarele s-a mutat în dreapta mea şi solarul nu mai serveşte ca şi protective.

Bine am venit în judeţul Ilfov.

Sunt la a treia pagină şi de abia reuşesc să notez ce văd.

Reclamele se înmulţesc. Au apărut şi hale şi clădiri industrial. Să indice oare că ne apropiem?

Ciorogârla şi Spaţiu de Servicii peste 500 m.

Încă 5 minute.

Space Invaders şi-au diversificat rangurile şi acum ne atacă soldaţi cu un singur picior dar cu şase braţe.

Am trecut peste un deluşor şi la coborâre suntem loviţi de priveliştea unui Hornbach şi o miriadă de reclamă. Poate exagerez, nu chiar o miriada.

Bucureşti. Autostrada s-a terminat.

Nu mai pot ţine pasul. Nu pot ţine privirea şi pe ecran şi pe drum.

Da, e Bucureşti, am intra de un minut, deja şoferii se bagă în faţă ca nesimţiţii.

Reclamă, maşini, stopuri, pietoni, reclame, 2 minute, un MOL.

Ne-am oprit la semafor. Pot să absorb.

Cladirea SIEMENS străluceşte în dreapta ca un lac neclintit.

Imediat trecem de Gorjului. Încă mă bântuie locul unde am murit.

Ora 11:00.