joi, 2 octombrie 2014

feels like



happening again
time keeps on slipping
a continuous loop
never repeats itself
can’t recall the last time there
was a feeling of beginning
or ending  boundaries between
days are getting blurry
need to stop
take everything in
running through The National Gallery
throw glimpses at all the paintings
see none
submerged in a tub of water
just a few centimetres below the surface
all senses dulled
everything is faded
keep getting off at the wrong stop
maybe it is the right one
just don’t remember
why

joi, 7 august 2014

frânturi despre artă



nebunii încarcerați
gândesc prefabricat
încerci să faci literatură
cu o supă mult mai declarativă
încorsetări în fluxul conștiinței
e terapie...mai mult decât artă
dacă te ajută să-ți desfunzi supapele
arta ta...mai mult decât arta-n sine
un pas spre artă, ierarhizare
o construcție raționalizată
            naționalizată
falsifică un pic personalitatea
scrisul frumos te depărtează
ostilitatea împotriva logicii
nimic greșit în asta
intențiile exprimate greșit
propriile reguli și un alt sens
arta ca comunicare
ce înseamnă
dacă nu știi limba
pragmatic
formă de cunoaștere
clasic
Cum te-ai simțit când ai văzut câinele andaluz?
un automatism al vieții
raționale
o luptă între spectatori
înarmați cu Freud
domesticind psihanaliza
și un vis de Dali
pe literatură e explozia
Despre ce vorbim aici?

(3iii2014)

joi, 31 iulie 2014

Looking back...stop it



Pulp Fiction’s 50s café, where all the cool cats gather to relive things they were too young to live through in the first place.

70s parties in the 90s
80s parties in the 00s
90s parties now

COMING ATTRACTIONS: 00s PARTY!!!

relive your childhood
oh sweet motherfuckin’
old unmistakeable
undeniable unrefusable
­­Nostalgia   (it ain’t what it used to be)

It’s easy to pretend the past was better than the now
when all the tripe has been weeded out and forgotten.
It’s always the Best Of some bygone era vs. the Everything of Now (best case scenario)
We’re being nostalgic about things people were nostalgic about when we were kids.

You weren’t there when Janis screamed her voice out and then fucked Jimi backstage after downing a bottle of Jack (probably). So stop acting like you know what that meant or what it felt like. Stop acting like you’re the lost child of a past which had a place reserved just for you.
Stop trying to find new ways of rehashing yesterday and contribute to today, assholes.
Be the hero of tomorrow’s kids and don’t just teach them to worship your heroes and your daddy’s heroes.
Create, fuckers,
       Create.

(5vii2014, Janis - Bucharest)

luni, 28 iulie 2014

După ultima noapte


                            pentru tipa care a zis că s-ar freca de toate obiectele din camera mea și eu am râs





Mă trezesc devreme. Lipsa de somn îmi apasă ochii. Te privesc cum dormi. Îmi vine să mă aplec și să te mușc de obraz. 

Vreau o cafea dar nu vreau să te trezesc și nu știu unde țineți cele necesare.
Torn vinul rămas în paharul pe fundul căruia s-a coagulat stropul rămas de aseară.
Clătesc gustul stătut din gură și-mi aprind o țigară.

Mă apropiu de geamul rece și privesc peste șoseaua aglomerată.
Lucrul care-mi place la apartamenul vostru este spațiul liber din fața sa. Poți privi bulevardul care merge drept în față. Traficul. Jocul lui de lumini noaptea când tu stai și fumezi lângă mine. Oamenii de pe trotuar. Fiecare cu treaba sa. Cu drumul său.

Stau prins între viețile lor ce-mi sunt străine și somnul tău ce-l cunosc prea bine, și mă simt de parcă astea două lucruri ar fi singurele puncte din Univers, eu prins la jumătate de infinitate de tine și jumătate de infinitate de ei. Te miști și cred că te-ai trezit. Mă întorc, dar tu încă dormi, împrăștiată pe tot patul.
Fața ta lipsită de griji mă face să zâmbesc.

Mă îmbrac încet. După ce închei ultimul nasture de la cămașa pe care am îmbrăcat-o doar pentru că știu cât te enervează să mi-o scoți când degetele grăbite îți tremură pe nasturi, observ ochii tăi ce mă urmăresc în liniște.

Zâmbesc vag. Tu-mi răspunzi la fel. Nu are rost să zic ceva. Dimineața nu avem ce vorbi. Noaptea respirăm cu un suflu, ziua însă suntem doi străini ce abia dacă se simt vinovați pentru actele consumate cu câteva ore în urmă.

Nici tu nu zici nimic.

Plec.

Îmi iau o cafea de la chioșc și mă opresc în stația de tramvai.
Îmi aprind o țigară să-i combin gustul cu cel al cafelei.
După două fumuri vine tramvaiul.

luni, 21 iulie 2014

Documentariștii


                                                                                                                                    pentru A.M.V.


Cântece din spații străine

ce se suprapun într-o
cacofonie melodioasă
și voi, care încercați să țeseți
o poveste din frânturi de
viață, din gândurile altora

Decizii ce vor dilua sau
închega și reordona și
inventa munca altora
munca de o viață a unor
oameni în a căror
lume ați intrat cu
promisiuni de oglindire dar
intenții de autoservire

Aici, acum, în noaptea
asta, la masa asta, alegeți,
printre bârfe, momentele
mișto, momentele a căror
selecție vă va aduce vouă
recunoștiință, de parcă
celelalte nu ar avea valoare

Momentele moarte ce le tăiați,
nu suntem și noi în ele?
În momentele noastre
moarte nu murim și noi?

Ce rămâne în urmă?
Clipele ce le-am
trăit, sau cele asupra
cărora v-ați certat ore întregi
din ce unghi să le prindeți?

Dați-mi viață, așa
cum credeți voi că ar
arăta mai bine. Făceți-mă
interesant. Făceți-mă
relevant. Făceți-mă să
exist.

(2iii2014)