Uitat (exercitiu creative writing)

Scop: folosind textul rezultat din exercitiul anterior construiti un monolog din punctul de vedere al unui personaj descris in acel text

Azi e ziua cu maşini puţine. Par grăbite, dar asta este din cauza că nu sunt înghesuite şi au spaţiu de desfăşurare, aşa că oamenii împing maşinile până la la limita legală sau chiat peste.

Mereu am vrut să ştiu încotro se duc. Şi mai ales de ce e nevoie să meargă acolo aşa de repede. Şi dacă aş putea să plec de aici nu m-aş grăbi. Aş merge încet şi aş absorvi fiecare detaliu pe drum. 

De atâţia ani am în faţă aceeaşi imagine. Şi totuşi nu e aceeaşi. Fiecare secundă aduce schimbări. Păsări zboară deasupra şi se odihnesc pe mine. Iarba creşte, îngălbeneşte, moare, e acoperită de zăpadă şi apoi începe de la început. 

Aşa a fost mereu. Şi totuşi fiecare fir e diferit. Cerul e mereu albastru, dar mereu altul. Norii sunt albi sau gri, mari sau mici, şi niciodată nu au aceeaşi formă. Doar stelele sunt aceleaşi. Stelele şi eu.

Deşi şi nici eu nu rămân neschimbat. Rugina se urcă încet pe picioarele mele, iar culorile mi se şterg imperceptabil la fiecare rază de soare, la fiecare picur de ploaie.

Azi e ziua cu maşini puţine, deci azi sigur nu vin oamenii să-mi schimbe emblema. Niciodată nu veneau în ziua cu maşini puţine. Azi pot sta liniştit pentru că nu trebuie să îi aştept. Azi nu va trebui să fiu dezamăgit.

Maşinile ar trebui să fie ori multe ori deloc. Zumzetul fără ritm pe care îl aud acum este enervant. Aş prefera să fie continuu. O mare simfonie. Acum, de fiecare dată când parcă mă obişnuiesc cu liniştea vine o maşină pierdută şi nu mă lasă să gândesc.

Roşu şi albastru. Sunt roşu şi albastru. De fapt nu prea mai sunt, sunt roz şi cu un alb peticit fad cu albastru deschis. Mă întreb dacă mă mai vede cineva? Dacă mă vede cu adevărat.

Se uită cineva la mine şi se gândeşte că vrea să meargă la RomStal?

Mai trece o zi. Minut cu minut. Atâtea minute. Atâtea zile. Atâtea maşini.

Mâine poate vor veni oamenii. Azi nu. Azi e ziua cu maşini puţine în care oamenii nu vin. Dar mâine poate vor veni oamenii. Vor vopsi peste rugină. Vor pune altă faţă. Una nouă cu RomStal, sau poate cu altceva. Şi oamenii se vor uita iar la mine.

Eu sunt aici.