La IMAX Bucureşti femeia este pusă la locul ei

Şi aici mă refer aici la părerea bunicului şi a lui Nechifor Lipan despre unde ar fi locul femeii.

Să explic:

Sâmbătă am mers cu nişte prieteni la ultima proiectare din acea zi pentru “The Dark Knight Rises” la AFI IMAX Cotroceni. Eram eu, prietena mea, doi foşti colegi de clasă (cuplu), şi încă un prieten, deci trei băieţi şi două fete.

Prietenul din urmă întârzia, aşa că eu am rămas la ieşire să îi dau biletul, în timp ce ceilalţi au intrat. Când am purces şi noi doi să intrăm, la intrare unde se verificau biletele, un alt angajat împărţea mostre gratuite de ceva ce nu am văzut ce era. În faţa noastră au intrat două domnişoare şi ambele au primit mostră, dar când era rândul nostru, tipul nici nu s-a uitat la noi. Acum se mai întâmplă să se ofere mostre de parfumuri sau geluri de duş pentru unul din sexe, doar că acum nu era vorba de astfel de produse.

Când am dat de restul grupului am aflat şi ce se  împărţea: detergent lichid Persil Black Expert. Şi da, doar cele două fete au primit mostră, colegul care a intrat cu ele nu.

Ne-am uitat în jur şi aparent nu eram singurii care erau amuzaţi de faptul că femeile erau răsplătite pentru venirea la film cu îndemnul să meargă acasă să spele nişte rufe.

Da, în anul 2012, secolul XXI, în cel mai mare mall din capitala ţării încă se menţine o ideologie împotriva căreia se luptă de aproape un secol.

Sunt conştient că stereotipurile clasice nu sunt eliminate, dar nu mai sunt nici atât de drastic separate. Când am crescut ambii părinţi se ocupau de toate aspectele întreţinerii, ambii aveau slujbe, ambii găteau, ambii făceau curat; recunosc că de spălatul şi călcatul hainelor se ocupa mama, dar nu pentru că tata nu ar fi fost pregătit să facă el şi aceste lucruri, ci pentru că ar fi fost necesar să participe la un curs intens de câţiva ani până să le facă la standardul exigent al mamei.

 Ştiu că majoritatea reclamelor televizate la detergente încă au ca protagonist o mamă, nu un tată. Şi că asta se bazează pe studii de piată, dar să faci o diferenţiere aşa pe faţă mi se pare nu doar sexist, dar idiotic. Cum sa afişezi o astfel de ideologie într-un centru al modernităţii? Nu ştiu dacă ideea acestei distribuţii aparţine celor de la Persil sau managerilor de la IMAX, dar cu siguranţă a fost o mişcare tâmpită.

“Hei, oare nu ar trebui să le reamintim acestor femei că deşi în seara asta li s-a permis să se distreze puţin şi să iasă din casă, ele nu ar trebui să uite scopul lor adevărat?”

Şi au şi ales un demografic de excepţie; tineri de până la 35 de ani, cu interes în cultură şi cu o stare financiară destul de bună. Exact genul de cupluri moderne în care bărbatul merge la servici toată ziua şi care nu are habar cum se foloseşte o maşină de spălat, în timp ce soţia stă acasă toată ziulica şi spală şi curăţă.

Sau mesajul era că Persil nu vrea să irosească detergentul lor pe bărbaţi pentru că aceştia sunt prea tâmpiţi să folosească maşina de spălat? Şi că nu există burlaci care să îşi spele hainele singuri?

În orice caz o campanie de marketing slab gândită, şi nu una pe care mă aşteptam să o văd la o companie modernă precum Cinema City.

---

"The God Delusion" tradus: 1. Ipoteza Dumnezeu

În caz că nu-l cunoaşteţi, Richard Dawkins este unul din cei mai importanţi biologi ai secolelor XX şi XXI, mai ales in categoria ethologiei si a geneticii evolutionare.

(termenul „meme” pe care il stiti de pe 9gag, a fost initial inventat de Dawkins).

Un darwinist până în măduva oaselor, Dawkins este şi unul din vocile cele mai răsunătoare ale ateismului modern. Cartea sa „The God Delusion” dezbate principalele teorii religioase cu argumente logice prezentate într-o progresie treptată şi într-un limbaj accesibil, cu scopul de demonstra ca o entitate supranaturala care a creat Universul nu exista, şi că omenirea nu are nevoie să creadă într-o astfel de fiinţă. Astfel textul a devenit unul din principalele scuturi ale ateilor de pe tot globul care se lovesc zi de zi de ignoranţa, agresiunea şi chiar ura a facţiunilor religioase, fie ele creştine, musulmane, talmudice sau altele, şi a membrilor lor.

Pentru că oferă în sfărşit răspunsuri bine gândite şi logic elaborate pentru sofismele şi argumentele pe care ateii le întâlnesc de la discuţii amicale la dezbateri la atacuri la persoană, cartea a devenit un refugiu intelectual binevenit pentru mulţi oameni, mai ales adolescenţi care sunt încă nesiguri de statutul de ateu, şi care adesea se găsesc sub auspiciul unor părinţi puternic religioşi, faţă de care recunoaşterea lipsei de religie echivalează cu recunoaşterea homosexualităţii.

Deşi primele cărţi ale lui Dawkins care tratează genetica şi biologia au fost traduse în română, cărţile mai controversate, cum ar fi cea de faţă, sau cele care susţine teoria evoluţiei, încă nu au fost găsite demne de tradus. (erată: cartea a fost intre timp tradusă, se poate cumpăra in librării si de pe acest site)

Astfel am decis să traduc eu însumi pasaje sau chiar capitole mai relevante, în speranţa că îşi vor găşi cititori care le necesită.

(deoarece nu am nici resursele nici timpul, toate citatele pe care Dawkins le foloseşte în carte, fie ele din Plato sau din Biblie sau din Shakespeare sau din Carl Sagan, vor fi traduse, cu umilinţă, tot de către mine. Orice corectare cu privire la orice pasaj tradus e binevenită)

Richard Dawkins Iluzia Religiei

Anunţ de început

Este posibil ca unii din cititorii religiosi se vor simti ofensati de ceea ce am de spus, şi că nu vor găsi în aceste pagini suficient respect pentru credinţele lor particulare (dacă nu şi pentru credinţele altora). Ar fi păcat dacă o astfel de ofensă i-ar preveni să citească în continuare, aşă că vreau să clarific situaţia aici la început.

O presupunere aproape universal acceptată în societatea noastră, incluzând persoanele non-religioase, este că credinţa religioasă este îndeosebi de vulnerabilă ofenselor şi că ar trebui protejată de un zid de respect anormal de gros, de o clasă diferită faţă de respectul pe care o fiinţă umană i-o datorează alteia. [...]

În lumina acestei presupuneri fără egal doresc să scriu un anunţ informativ cu privire la această carte: Nu am să fac nici un fel de încercare sau efort intenţionat pentru a ofensa, dar nici nu voi folosi mănuşi de catifea pentru a trata religia mai blând decât aş trata orice alt subiect.

Richard Dawkins, The God Delusion, 2007, cap. I, pag. 41, 49. Transworld Publishers, London

Capitolul 2: Ipoteza 'Dumnezeu'

Religia unei ere este delectarea literarã a urmãtoarei.

                                                         -RALPH WALDO EMERSON

            Acel Dumnezeu pe care îl gãsim în Vechiul Testament este argumentabil cel mai neplãcut personaj din întreaga ficţiune: gelos şi mândru de asta; obsedat de control, meschin, nejust şi neiertãtor; un purist etnic însetat de sânge şi vindicativ; un bãtãuş hain şi capriocios, un megalomaniac misogin, homofob, rasist, pestilenţial şi sadomasochist cu tendinţe infanticide, filicide şi genocide. Cei dintre noi care au învãţat despre metodele sale din fragedã copilãrie pot deveni desensibilizaţi la ororile lor. Un naiv binecuvântat însă, cu o perspectivã inocentã, are o percepţie mai clarã. Fiul lui Winston Churchill, Randolph, a reuşit cumva sã rãmânã ignorant în legãturã cu scripturile pânã când Evelyn Waugh^{n.tr. 1} şi un alt ofiţer, într-o încercare deşartã de a-l face sã tacã când erau postaţi împreunã în timpul rãzboiului, au pus pariu cu el cã nu poate citi Biblia în douã sãptãmâni: „Din pãcate nu a avut rezultatul la care speram. Nu mai citise nimic din Biblie şi e teribil de agitat; continua sã ne citeascã citate cu voce tare ‚Pun pariu cã habar n-aţi avut cã asta este în Biblie...’ sau pur şi simplu îşi dã palme peste şold şi chicoteşte ‚Doamne, Dumnezeu e de cãcat!’”

 Thomas Jefferson – care era mai citit – avea o pãrere asemãnãtoare, descriindu-l pe Dumnezeul lui Moise ca „un personaj teribil – crud, vindicativ, capricios şi nejust”.

            Nu e corect să atacăm o ţintã aşa de uşoarã precum cea menţionată mai sus. Ipoteza ‚Dumnezeu’ nu ar trebui sã se bazeze pe cea mai neplãcutã versiune a sa, Yahweh, şi nici pe faţa sa creştinã, insipid opusã, blândul Iisus, umil şi blajin’. (Deşi, dacã e sã fim corecţi, aceastã persona papã-lapte se datoreazã mai mult adepţilor sãi victoriani decât lui Iisus însuşi. Ar putea ceva fi mai greţos din punct de vedere sentimental decât poezioara doamnei C. F. Alexander^{n.tr. 2} „Toţi copii creştini trebuie/Blânzi şi buni ca El sã fie”?) Aici nu atac calitãţile particulare a lui Yahweh, sau Iisus, sau Allah, sau a oricãrui alt zeu precum Baal, Zeus sau Wotan.

În schimb am sã definesc Ipoteza ‚Dumnezeu’ într-un mod mai justificabil: exista o inteligenţã supraumanã şi supranaturalã care a conceput şi a creat în mod deliberat Universul şi tot ce conţine acesta, incluzându-ne pe noi.

Cartea aceasta susţine o perspectivã alternativã: orice inteligenţã creatoare, destul de complexã pentru a concepe ceva, intrã în existenţã doar ca şi produsul final a unui proces prelungit al evoluţiei treptate. Inteligenţe creatoare, fiind evoluate, au putut ajunge doar târziu în univers, şi deci nu pot fi responsabile pentru conceperea sa. Dumnezeu, în sensul definit, este o iluzie; şi, dupã cum vor arãta capitolele urmãtoare, o iluzie dãunãtoare.

În mod nesurprinzãtor Ipoteza ‚Dumnezeu’ are o multitudine de versiuni, fiind bazatã pe tradiţii locale ce provin din  revelaţii private şi nu pe dovezi. Istoricii de religie recunosc o progresie de la religiile animiste tribale primitive, trecând prin cele politeiste precum cele ale grecilor, romanilor si a nordicilor, la cele monoteiste cum ar fi Iudaismul si cele doua derivate ale sale, Creştinismul şi Islamul.

Richard Dawkins, The God Delusion, 2007, cap. II, pag. 51-52. Transworld Publishers, London

Nota traducãtorului 1: Arthur Evely St. John Waugh (1903-1966) scriitor şi jurnalist britanic, cunoscut pentru romanul „Brideshead Revisited”. În Al Doilea Rãzboi Mondial a servit în Iugoslavia cu Randolph Churchill, unde au scris un raport despre persecutarea clerului la mâna lui Joisp Broz Tito.

Nota traducãtorului 2: Cecil Frances Alexander (1818-1895) poetã şi scriitoare de imnuri religioase irlandezã, a cãrei compuneri au fost foarte apreciate la vremea ei, unele fiind chiar incluse în cartea oficialã de imnuri a Bisericii Irlandeze.

Disclaimer: I do not own the copyrights to Richard Dawkin's "The God Delusion". The translation of selected passages from the book is a personal endeavour with educational purposes from which no profits are made.