luni, 4 februarie 2008

Orange Film killed going to the Cinema

Acum vreo 2 ani mergând la cinema am fost surprinşi (la început) văzând în locul trailerelor de dinaintea filmelor reclame la Ursus, Peroni, Danone(parcă), Dacia Logan, etc. Curând au apărut şi cele la o anumită firmă de telefonie mobilă; premisa era întotdeauna aceeaşi, un actor-necelebritate dar cât de cât cunoscut (Sean Astin, Carrie Fisher) prezintă ideea unui film în faţa comisiei Orange, doar că aceştia încearcă să schimbe totul astfel încât să apară ceva de mobile, astfel povestea romantică plasată în New York-ul de azi a lui Astin (tipul care îl joacă pe Sam în Lord of the Rings) devine(în viziunea comisiei) o epopee în timpuri fantastice, doar că în loc de săbii au telefoane mobile („Lord of the Ringtones”). Ok, reclame drăguţe, amuzante, doar că nu ştia nimeni dacă promovează ceva sau doar Orange-ul în general.

Când am aflat care dracu e faza, părea o idee bună. Miercurea, dacă ai cartelă/abonament pe Orange, şi trimiţi mesajul „film” la 241, intri la jumate de preţ, sau mai precis plăteşti un bilet şi primeşti două, ţapă dacă eşti singur. Super tare! Aşa s-a mutat seara de film de pe sâmbătă pe miercuri. Ceea ce uneori devenea cam enervant, deoarece unii deja nu puteau concepe ideea de a plăti bilet întreg în cazul în care tu nu puteai merge miercuri; „Nu sâmbătă! Mergem miercuri, că e la jumate; tu du-te sâmbătă dacă vrei!” \o0oo

Şi într-adevăr cinematograful care (în Sibiu cel puţin) părea pe moarte, exceptând momentele mega-blockbuster („Lord of the Rings”, „Garcea şi Oltenii”, „Troia” etc), miercurea, la ultimele 2 reprezentări, era într-adevăr plin (aproape). Orange Film chiar părea o chestie bună.

Totuşi ceva părea a nu fi în regulă, şi abia miercurea trecută mi-am dat seama ce; românul: comentist, miserupist, neinteresat, neimpresionabil şi cu o încăpăţânare nemaiîntâlnită de a refuza orice lucru care emite profunzime sau emoţie. Iar în numere mari, chiar are o forţă de a strica şi cel mai bun film. La blockbustere, comedy, horroruri, nu observi prea mult comentariile, atâta timp cât pe ecran au loc destule scena comice/ de acţiune/gore să-ţi distragă atenţia, dialogul şi continuitatea neavând prea multă importanţă în aceste filme. În mod ironic, astea sunt filmele la care tac comentiştii cei mai înverşunaţi.

Însă filmele axate pe gânduri, emoţii, cu scene lungi, cadre lungi, tehnici inovatoare de filmare, puţină filosofie plictisesc de numa’ românul de român. Iar din păcate Orange Film a facilitat prezenţă aceştori oameni la orice film, inclusiv cele destinate unui public mai select. Căci românul prin natura sa nu poate renunţa la un chilipir, dacă ceva e la oferta de 50% îl cumpără chiar dacă nu va avea nevoie de acel lucru niciodată, sau nici măcar nu ştie ce e; cum să refuzi ceva la jumate de preţ? Astfel miercurea cinematograful e plin de oameni, care poate n-au nici măcar habar care e titlul filmului, să nu mai vorbim de idee sau conţinut. Oameni care nu ar fi venit dacă nu era Orange Film, care nu pricep că deşi au economisit jumătate, economiseau 100% dacă stăteau acasă.

Miercurea asta am fost la „Across the Universe” (pentru a doua oară), şi nu realizez ce căutau acolo oameni, care nu au ascultat măcar câteva melodii Beatles, sau n-au idee de Vietnam, anii ’60, neliniştea civilă americană a vremii, căci altfel filmul chiar nu e impresionant. Şi e un cerc vicios, nu eşti impresionat în primele două minute, începi să povesteşti, moment în care sigur nu o să te mai prindă firul epic etc. Şi eu stau în faţa ta ascultând replici de genul: „mă jur că acum iar cântă ăsta! Deci dacă s-apucă ăsta iar să cânte mor de râs!”(filmul fiind un musical); sau nişte tipe din spatele meu: „vai ce fază naşpa o fost asta” (scenă de război cu morţi/înmormântarea unui copil)(serios, a fost naşpa faza? şi eu care credeam că era comică, bine că mi-ai zis soro), tipele astea fac concurenţă bună to the sistas from za hoods, negrele care le vezi în filme americane „don’ go in there! Awwww! Damn!”; „bă ce naşpa e filmul” „da’ nu ştiam că e cu cântece!”, să nu mai zic de zecile de pungi de popcorn/chips care te fac să înţelegi ce e de fapt „Dolby Suround”. Eram chiar fericit că lumea începea să plece, şi că rămâneau cei interesaţi, din păcate unii comentişti au insistat să rămână să se asigure că îşi exprimă părerea faţă de tot filmul.

Ar fi trebuit să mă mir că prima dată când am văzut filmul, uitam uneori să respir de cât de adâncit eram în experienţa cinematografică, inovatoare, almost drug-trip like al regizoarei Julie Taymor, după film nu puteam vorbi, iar a doua oră mă chinuiam aproape să urmăresc firul, ca să nu mai zic că am rămas total neimpresionat emoţional sau mental? Mă bucur doar că nu am avut „bucuria” de a vedea filme de genul „The Fountain” sau „Last Days” sau „Elephant” cu aceşti cinefili.

Dacă nu aţi avut încă aceasta experientă, şi aici urmează şi concluzia, şi plănuiţi să mergeţi miercuri la cinema, dacă filmul la care mergeţi nu se bazează pe scene de genul: un tip îşi lipeşte mâna de penis cu superglue, crezând că e lubrifiant; explozii multiple, cu Vin Diesel zburând cu motociclete prin ele, căutându-l pe Chuck Norris, pentru final showdown; un mamut şi o cârtiţă animată se împrietenesc fără să vrea cu un montru verde şi un măgar vorbitor (deşi aparent până şi Shrek are prea multe referinţe culturale pentru moronii ăştia); un camion care se transformă într-un robot care apără lumea de Alieni care se bat cu Predatori (care de altfel intră tot în categoria de alien); atunci mai bine „Let it be”, sau mergeţi în altă zi; sincer? cred că preţul întreg al unui bilet e un preţ absurd de minim pentru plăcerea de a vedea un film bun cu oameni care îl apreciază (deşi nu e garantat).

2 comentarii:

Sascha spunea...

urasc faptul ca ai dreptate...

Skinny Ale spunea...

Si se mai intreaba lumea d c o parte din tineretul din ziua d azi nu mai da pe la cinema... sincer.. mai bine urmaresti un film acasa (nu promovez pirateria.. doar o practic)
P.S.: nu te lua de Shrek
P.S.S.: ai vazut reclama la card bancar, cu I.G. Pascu? prinde exact sipiritul romanului de a accepta orice atata timp cat e redus sau (omfg!!!) GRATIS..