6 şi-un sfert dimineaţa, sâmbătă, 26 ianuarie, alarma de la mobil mă anunţă din răsputeri că trebuie să mă trezesc. Dacă ar fi fost o zi de şcoală pur şi simplu aş fi zis „Fuckit!”, m-aş fi culcat la loc şi n-aş fi mers la prima oră, dar cum chestia pentru care mă sculam ţinea de interes personal nu şcolar, am renunţat la somnul de frumuseţe. (nu ştiu care idiot a zis că somnul cel mai bun e cel înainte de 12 noaptea, dar tipul avea grave tulburări de ritm biologic, pentru că cel mai dulce şi odihnitor somn e de la 5:30 la 8:30 a.m. şi mi se pare o cruzime că societatea de azi e fixată în aşa fel încât ne sunt răpite acele vitale momente de odihnă)
Trenul e la 7:28, întâlnirea am pus-o la 7:00 şi e 6:56 când mă urc în taxi. Ok, dacă ar fi doar Sopa şi Scîr nu m-aş stresa, pentru că ăia doi sigur nu ajung înainte de şi zece, dar cum Cristi a zis că s-ar putea să vină şi el...mă stresez. Şi neîndoielnic la şi un minut, bip, Cristi. I’m on my fucking way damnit! Ajung în gară, Sopa e şi el deja (în mod absolut surprinzător) prezent, Scîr evident nu. Ne uităm pe program după trenul spre Blaj. Apropo, e vorba de o călătorie anuală la un concurs de poezie din Blaj, unde Scîr cu mine trimtem poezii...şi chiar şi câştigăm. Apare şi ăsta: „Unde mă-ta ai fost? Ai adus grasa?” „Da, da! Stai calm!” Grasa fiind una de Cotnari, tot acest happening (cuvânt aprobat DOOM2) fiind plănuit drinking trip, eu însumi având 2 doze de Holsten în ghiozdan (pt început).
Trenul porneşte încet, iar casele se târâie pe lângă noi. Deschidem nişte chipsuri şi prima doză, pe care o învelim, de frica unei amenzi, într-o foaie A4 pe care sunt imprimate poeziile mele (au şi ele totuşi un folos). Un domn şi-o doamnă se aşează cu noi în compartiment (deşi ne întinseserăm pe cât posibil), aşa că nu desfacem a doua doză.
În Copşa trebuia să aşteptăm o oră. Noroc că dăm de o bodegă în gară cu bere ieftină. Cu o Silva Black, două Timişoreana şi un Bucegi (al meu, cel mai ieftin, deşi tata zicea că pe vremea comunismului era printre cele mai bune) şi câte două cutii de chibrite ne aşezăm la un Poker. Slavă domnului că era şi o budă în spate.
După încă o oră pe tren ajungem şi în Blaj, unde ne aşteaptă Ioana (pe care o cunoscusem de pe hi5, şi încă nu ne întâlnisem în carne şi oase). Mâncăm la un fast-food, unde comand un Hamburger Vită (aşa scrie pe meniul de pe geam), ceea ce este interpretat de cei din jurul meu ca şi: „Un hamburger, vită!”, motiv pentru îndelungate râsete. Şi pentru că după masă îţi e sete intrăm într-un café-bar bem două cafele (Cristi, eu)/două Timişoareana (Sopa/Scîr), mult sub preţul din Sibiu, din punctul ăsta de vedere CCE2007 ne-a omorât.
Ajungem într-un final şi la Casa de Cultură Blaj, unde se ţinea toată chestia, cineva ne spune că parte cu Recital de poezii de Eminescu a început pe la 11, deci nici de o oră. Intrăm să ne arătăm şi noi prezenţa. Stăm puţin, ne prezentăm frumos în faţa organizatorilor, care ne ştiu din anii trecuţi, după care încercăm să ne furişăm afară, doar că dăm de (asta vom afla mai târziu) soţul organizatoarei principale. Un bărbat la vreo 65 de ani, care pe tot parcursul zilei va fi acolo când noi ieşim de plictiseală, sau alte lucruri. Ne plimbăm puţin, şi ne aşezăm pe o bancă din faţa unui bloc, din spatele Casei de Cultură, unde deschidem în sfârşit şi grasa, moment în care domnul mai sus menţionat apare căci îşi uitase ceva în maşină: „Măi copiii, păi vă îmbătaţi!” (pe un ton mai glumeţ).
Intrăm din nou, dar recitalul e departe de a se fi terminat, aşa că jucăm un 21. Într-un final se dau şi premiile, eu şi Scîr câte un loc 3(regres faţă de anul trecut când aveam locul 1), care spre surprinderea noastră nu consta din aceleaşi cărţi pe care le-am primit 2 ani la rând, ci bani, 150 lei să fim exacţi. Cam ofticaţi că nu am luat anul trecut locul 3 şi anul ăsta locul 1 (500 lei) mergem în faţă şi citim frumos câte una din poeziile noastre. După care urmează inevitabilul şi multprealungul discurs de felaţia imaginară dată lui Eminescu, de către organizatoare, probabil Copy+Paste la discursul de anul trecut pe care l-am ingnorat şi atunci, ca şi acum. După vreo 20 minute decidem cu ceilalţi să ieşim, desigur exact în momentul când intră soţul celei al cărei discurs îl părăseam în grabă: „Mă haiducilor, iar plecaţi?”, lăsând o pată neagră pe imaginea noastră încă cât de cât curată, muncită cu greu în anii trecuţi; să nu mai zic că discursul s-a terminat un minut mai târziu.
Trenul pleacă la 15:30, e 14:15, ar trebui să mergem la masa „festivă”, da ăştia o cam lungesc cu poze şi altele. Ajungem în beciul (mănăstirii?) unde e masa. Bem un pahar mare de vin, şi una-două pahare de ţuică de corcoduşe, în numele artei desigur, şi Eminescu..de ce nu? Nu există cauză pentru care să nu se poată bea. Înfulecăm ciorba şi înaintă să vină felul doi, ne pregătim să plecăm, întâlnind insistenţele organizatorilor care nu par a înţelege că ultimul tren spre Sibiu pleacă într-un sfert de oră. Reuşim să ne eliberăm, dar doar după ce primim cozonac şi ascund eu o sticlă plină de vin sub geacă(înjurându-mă că nu am păstrat dopul de la cealaltă sticlă, căci astea erau deja desfăcută, şi anul trecut aveam aceeaşi problemă). Primim şi patru sticle de Bergenbier (care se face în Blaj), pe care Scîr le bagă în ghiozdan.
Aproape că fugim spre gară, eu cu degetul în sticla de vin să nu curgă, şi însoţiţi de clinchetul sticlelor de bere. Luăm biletele, exact la timp. Până la Blaj bem vinul, dar fiind personal fără compartimente, şi Sopa insistând să ne zică cum a văzut el la ştiri pe unii care au luat amendă pentru băut pe tren, trei se uită după controlor şi unul bea. În Copşa nu stăm decât vreo 7 minute. Până la Sibiu bem o sticlă de bere, dar fiindcă iar avem companie în compartiment, doar una. În Sibiu, în mod tradiţional trag frâna de urgenţă chiar înaintă să oprească trenul (el mergând mai departe la Braşov...not any more, adică cu întârziere).
Din gară am merge fiecare acasă, dar cum Berăria e mai aproape mergem acolo, unde ne punem de un HEARTS şi bem câte o bere tăiată. Pe la 18:30 îmi amintesc că la 19:00 e un film fain la cinema. Grăbim pasul până la Arta şi pierdem un Sopa pe drum. Epuizaţi aflăm că filmul e de 2 ore şi un pic, deci începe la 20:00 nu la 19:00. Mergem să cumpărăm nişte snacksuri, eu nu mă pot abţine să nu încep să folosesc banii câştigaţi cu folos şi iau o sticlă de gin, pentru mai târziu. Mergem într-un părculeţ cu leagăne unde bem cele trei Bergenbier rămase. La film începem ginul, şi bem din el pe parcurs. După, ne despărţim de Cristi, şi eu o iau cu Scîr spre casă. Sub efectul filmului şi oboselii nu schimbăm mai nici un cuvânt. După ce mă despart şi de Scîr, îmi dau seama că undeva pe drum mi-am pierdut mp3-playerul şi căştile ce le primisem de nici o lună, sunt însă prea bulversat de combinaţia alcool+film genial+zi lungă să îmi pese. Ajung acasă, ai mei dormind de mult. Scot din ghiozdan diploma, mă dezbrac, şi îmi amintesc de sticla de gin, mai mult de jumate plină. O scot din ghiozdan să o ascund în dulap şi dau şi de a doua doză de Holsten de care, spre ruşinea mea, uitasem dimineaţa. Bine ascunse, mă pun frumos în pat şi dorm un somn adânc, cum nu am dormit demult.
[1. cer scuze pentru lungimea articolului, partea 2(şi finală) va fi mai scurtă.
2. ştiu că pare gen de pagină de jurnal de care mă plângeam în primul articol, dar următoarea parte e mai analitică, şi aveam nevoie de o bază. Besides, o puteţi lua ca şi o variantă foarte inocentă de „Fear and Loathing in Las Vegas”; inocentă faţă de original cum e Blaj faţa de Las Vegas; long live Hunter S. Thompson...even though he is dead]
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu