Campania commenturilor irelevante a.k.a. spam. Experiment-fail? Part 3

Ar fi trebuit să scriu frumos ieri şi chestia asta, când îmi curgea textul din degete pe tastatură. Acum e imediat ora doi şi nu am habar ce să scriu aici. Ok, asta e partea în care ar trebui să vă conving că toată campania asta nu fost degeaba, că am tras totuşi nişte concluzii. Eh, şi dacă nu am tras? Ce s-ar întâmplă. Am concluzii, am, dar ar fi trebuit să scriu chestia asta sâmbăta trecută când concluziile erau şi frumos ordonate în mintea mea.
Am intrat pe facebook şi pe stumble de vreo cinci ori până acum.
Ok, pentru că nu găsesc vreo ordine a gândurilor, le scriu cum îmi vin. Recunosc că în momentul când am decis că vreau să pornesc campania nu aveam în cap motivul exact pentru care o pornesc sau că ce aş vrea să obţin de la ea, dar mi se părea o idee neamaipomenită şi eram surescitat. Slavă domnului că pe parcurs s-a dovedit a nu fi o idee originală dar goală.
Cel mai mult m-au surprins reacţiile unor oameni. Evident că mă aşteptam ca oamenii să se enerveze din cauza a ceea ce făceam, dar nu mă aşteptam să se supere efectiv, să o ia ca pe o ofensă personală. Dar oamenii au răspuns cu o agresivitate de care sper că eu nu pot fi acuzat. ‘blogger’ m-a prezentat ca un “asshole from Romania” în faţa internetului, o blogeriţă m-a ameninţat că va încerca să mi se şteargă blogul, iar alt blogger a zis că ceea ce fac e o lipsă totală de respect şi o idioţenie pentru copii de clasa a patra. Şi toate astea pentru că au trebuit să facă un click în plus pe ziua aia; pentru că le-am invadat sacrul blogurilor cu nişte commenturi irelevante. Nu pot să nu mă întreb că dacă lăsam commenturi în care le combăteam posturile sau chiar îi jigneam pentru ele, dacă aveau aceeaşi reacţie, sau dacă luau lucrurile mai calm. Cum a putut un post nevinovat să determine un adult să numească pe cineva ‘idiot’ (indirect, dar se presupune că pentru a comite o idioţenie trebuie să fi idiot)? Mi-am dat seama că interpretasem total greşit relaţia blog-blogger. Blogul nu este o unealtă a bloggerului de a comunica cu comunitatea digitală, este o extensie a sa, este avatarul său, reprezentaţia sa în ether. Conţinutul blogului poate fi atacat, dar nu şi blogul în sine. Iar un comment care nu are relevanţă cu un post sau cu blogul, întrerupe liniaritatea blogului, şi este deci un atac. Care va provoca a defensivă deşi o ofensivă clară nu se poate semnala.
Bloggerii, exceptând cei cu adevarat ignoranţi, nu au nimic împotrivă commenturilor provocatoare şi care atacă conţinutul, neştergerea acestor commenturi e dovada maturităţii bloggerului, care recunoaşte dreptul celuilalt de a avea o opinie, şi respectul pentru opinia acestuia. Dar un comment fără relevanţă (sau cel puţin relevanţă directă) este jignitor, adică postul nu a reuşit să provoace un comment relevant? Şi dacă nu are relevanţă, de ce s-ar păstra commentul? Dar dreptul la liberă exprimare nu menţionează că ceea ce se exprimă trebuie să fie relevant cu vreun subiect. E ca şi cum te-ai duce la o grevă cu o pancartă pe care scrie salam verde, greviştii probabil nu ar fi prea încântaţi, ar privi-o probabil ca o ridicularizare a grevei lor, dar nu trebuie să fie, şi ai tot dreptul să afişezi acea pancartă.
Mulţi dintre voi aveţi filtre şi captcha-uri pentru a evita roboţii de spam, şi înţeleg de ce cineva ar vrea să evite commenturi de reclame automatizate, dar din moment ce am putut trece peste captcha, nu am dovedit că sunt om? Că am dreptul să-mi exprim părerea, oricât de irelevantă ar fi ea.
Aţi putea argumenta că este totuşi blogul vostru, şi că păstraţi ce vreţi. Ok. Dar atunci nu încercaţi să păstraţi o imagine de imparţialitate. Am ajuns la următorul punct.
Multe bloguri sunt reacţii la ziare, televiziune, media în general, care potrivit bloggerului sunt conduse de nişte oameni sus-puşi, care sunt subiective şi distorzionează informaţiile după cum vor. Iar blogul este o metodă de a combate asta şi de a prezenta adevărul aşa cum este. Ăsta e probabil cel mai ilar concept din blogosferă. O dată pentru că ideea de adevăr este falsă, adevărul este doar minciuna cea mai apropiată de realitate şi diferă de la om la om. Ideea că o singură persoană poate pe blogul său să menţină o obiectivitate pe care un ziar sau un canal TV nu poate e absurdă. Aşa că ori ştergeţi toate commenturile supărătoare, ori lăsaţi-le pe toate, şi scoateţi filtrele. Dar nu mai încercaţi să vă convingeţi că sunteţi obiectivi.
O altă concluzie pe care am consolidat-o după campanie, dar la care ajunsesem înainte, este că îmi voi închide blogul. Nu pentru că aş fi dezamăgit de reacţii, sau că m-aş simţi jignit, chiar nu am de ce. Dar după cum a spus şi în partea 1, există două tipuri de bloguri, cele în care oamenii mai scriu ce le trece prin cap, din plictiseală, şi cele a bloggerilor, pentru care blogurile nu sunt unelte de a înregistra gânduri şi frânturi de viaţă, ci viaţa şi gândurile sunt acolo pentru a avea material de pus pe blog. Iar eu am fost prea dedicat pentru a intra în prima categorie, dar nu destul pentru a intra în a doua. De fapt la blogmeet mi-am dat seama de ce nu mă simţeam totuşi blogger, ce îmi lipseşte mie; oamenii ăia chiar îşi luau bogurile în serios, adică, ok, da, implicare ca implicare, dar eu chiar lucrau la blogurile lor, şi plănuiau şi aveau acea idee de importanţă, care nu e nici măcar greşită. Era o vorbă: “Blogging: Now you can tell the whole world why nobody listens to you”, ceea ce deseori se aplică (blogul de faţă fiind un prim exemplu), dar există şi excepţii. Dar cu toate astea nu am putut dezvolta pentru blog acea pasiune pe care au dezvoltat-o alţii, care îi determină să se simtă jigniţi şi să atace oameni direct la cel mai mic semn de atac asupra blogului.
Nefiind în stare să ţin un blog aşa cum aş vrea, am decis să închei acest joc, şi să îl închid peste o săptămână, timp în care îmi voi scoate din sânge ultimele posturi pe care le aveam plănuite. (nobine sper că asta te mulţumeşte, mă inchid singur fără ajutor de la blogspot)
Blogismul e un fel de contracultură. Motiv pentru care speram că oamenii vor fi deschişi la iniţiativa mea, şi câţiva au fost, dar nu câţi mă aşteptam. Deci un fail şi din partea voastră. Intenţii rele nu am avut, dar cred ca am arătat că acele valori a căror lipsă o combateţi prin posturile voastre, vă lipsesc şi vouă. Nici voi nu sunteţi deschişi noului, dacă v-ar putea ameninţa autoritatea, ba chiar refuzaţi înverşunat să îl priviţi sau să îl studiaţi. Iniţiative noi sunt privite cu suspiciune, iar ideea de liberă exprimare pe net e cam ipocrită.
Este o contracultură, dar prin asta devine o cultură în sine. Şi orice cultură are propria ei contracultură, iar dacă eu am fost printre primii din acest val, şi nu prea am avut efect, nu am fost printre ultimii. Nu ştiu ce tehnologie şi mediu de comunicare va aduce viitorul, dar pregăţi-vă (pe parcurs de ani desigur) pentru sosirea haterilor, trollerilor şi anti/contrabloggerilor.
La final vreau să îmi cer scuze de la cei pe care i-am enervat/supărat prin campania mea, în special de la despre nimicuri, şi blondele gândesc, omnia sol temperat, (r)evolution, şi să mulţumesc lui Podul Minciunilor şi Mai merită ceva? şi tuturor care nu s-au împotrivit.
Poate că nu am primit reacţiile pe care le-am vrut, dar am primit reacţii, aşa că nu cred ca experimentul e chiar fail. Voi ce credeţi?
Ştiu că am exagerat, că am generalizat şi că am fost melodramatic în postul acesta, dar hei, e blogul meu, scriu ce vreau. Nu?
Şi pentru că în celelalte două am terminat cu câte un video, dar pentru că pe azi nu aveam unul plănuit, am pus un mic video care nu are relevanţă, dar la care mă uit de câte ori am nevoie de o reîncarcare de energie. Campania commenturilor irelevante s-a terminat dar cea filmuleţelor irelevante de abia începe. Muahahahaha:

Mă duc să vă mai spamuiesc o dată şi să mă culc.