Looking back...stop it

Pulp Fiction’s 50s café, where all the cool cats gather to relive things they were too young to live through in the first place.

70s parties in the 90s

80s parties in the 00s

90s parties now

COMING ATTRACTIONS: 00s PARTY!!!

relive your childhood

oh sweet motherfuckin’

old unmistakeable

undeniable unrefusable

­­Nostalgia   (it ain’t what it used to be)

It’s easy to pretend the past was better than the now

when all the tripe has been weeded out and forgotten.

It’s always the Best Of some bygone era vs. the Everything of Now (best case scenario)

We’re being nostalgic about things people were nostalgic about when we were kids.

You weren’t there when Janis screamed her voice out and then fucked Jimi backstage after downing a bottle of Jack (probably). So stop acting like you know what that meant or what it felt like. Stop acting like you’re the lost child of a past which had a place reserved just for you.

Stop trying to find new ways of rehashing yesterday and contribute to today, assholes.

Be the hero of tomorrow’s kids and don’t just teach them to worship your heroes and your daddy’s heroes.

Create, fuckers,

       Create.

(5vii2014, Janis - Bucharest)

Pe drum (exercitiu de creative writing)

Exercitiu de observatie: stati la un geam timp de o ora si notati tot ce vedeti.

Este ora 10:00 în duminica din 7 octombrie 2012 şi şoseaua Piteşti-Bucureşti dispare metru cu metru sub maşină cu 100 km/h.

Stau pe locul din dreapta şoferului şi soarele este în faţa mea şi îmi îngreunează privirea. Am coborât solarul.

În faţa noastră se află trei maşini la distanţe egale una de alte. Tocmai am depăşit-o pe prima, un Opel Astra nou şi gri. A trecut şi a doua, un Aleo negru, şi acum un TIR albastru. GPS-ul ne tot îndrumă să ieşim de pe autostradă la fiecare ieşire. Acum am trecut de ieşirea spre Căteasca.

O maşină tocmai ne-a depăşit, dar nu am fost destul de rapid să văd marca. Un semn de circulaţie ne informează că tirurilor le este interzis să depăşească.

În faţa noastră pe sensul nostru de mers nu e nici o maşină, în schimb pe sensul opus traficul este aproape constant. 

Tufişuri marginesc drumul în dreapta noastră.

Mai avem 85 de kilometri până la Bucureşti.

O hală Gemina Buildings stă singură şi goală în mijlocul unui câmp.

În distanţă un fum gros şi alb se ridică din pământ.

În faţa noastră se vede silueta unui viaduct şi a unei pădurici.

Terenul din dreapta este în mare parte nelucrat, iar în rest e acoperit de fire de grâu uscate.

Un Petrom şi un restaurant lenevesc în soare şi îşi oferă serviciile unui număr restrâns de clienţi.

Am trecut de viaduct şi ne apropiem rapid de altul mai mic.

Balustrada din mijlocul drumului mă împiedică să văd terenul din partea stângă.

Două camionete, una neagră şi una alba, se străduiesc să menţină distanţa de câteva sute de metri faţă de noi.

Un al treilea viaduct pe sub care am trecut ne-a oferit o secundă binecuvântată de umbră.

Peste 1000 m am putea ieşi spre Găeşti, lucru care face GPS-ul să se agite şi să încerce să ne convingă că noi de fapt nu vrem să ajungem la Bucureşti pe cel mai rapid drum posibil.

Brusc s-a îngroşat traficul şi pe sensul nostru mers. Mergem din depăşire în depăşire.

Terenul din dreapta este acum arat.

La vreo 100 m şase plopi cu înălţimi descrescătoare păzesc o pădurice.

Tufele au revenit şi îmi blochează privirea spre orizontul drept.

Jugureni şi Stavropolia sunt două opţiuni pe care trebuie să le considerăm în următorii 500 m.

Un semn ne indică 52 km până la Bucureşti. Este ora 10:21.

Un clujean transportă sârmă într-un pick-up alb.

Trei motociclişti le fac griji şoferilor de pe sensul invers.

Nu ne-au rămas maşini de depăşit aşa că am trecut iar pe banda întâi.

Dubiţa neagră de mai înainte încă ţine să ne demonstreze că poate să ţină pasul şi că nu e nevoie să o depăşim. B 85 MET în schimb se grăbeşte şi încet dispare din vizor.

O pădure deasă de foioase a înlocuit tufişurile şi câmpul fără margine, iar în şanţul dintre şosea şi copaci gunoaie multicolore, în mare parte sticle de plastic, împestriţează priveliştea.

Maşini, viaducte, copaci, tufişuri şi cei 110 km/h care le fac pe toate să dispară la fel de repede cum au apărut. Încă 25 de minute până la 11:00.

Corbii Mari ne ameninţă cu prezenţa lor undeva în dreapta.

O reclamă uitată pentru ROMSTAL stă singură pe picioroange ruginite.

O moară de vânt de lângă un OMV respectă ziua de duminică şi nu se învârte.

Un miros uşor medicinal şi cu un iz de benzină ne năpădeşte în ciuda circuitului închis a maşinii.

Vânătorii Mici îi urmează pe Corbii Mari.

Ticăitul semnalizatorului indică o depăşire şi pentru câteva secunde zumzetul roţilor este acoperit de răgetul unui tir.

Din motive nedeterminate viaductele par a fi contruite doar acolo unde este şi o pădure.

Dinţi ce muşcă într-un măr contribuie la liniştea ce a devenit bâzâitul maşinii şi bătăile mele din tastatură.

Am pornit muzica şi Omega ne cântă în maghiară despre o fată cu părul mărgea.

Argeşul curge leneş sub noi, dar balustrade mă împiedică să-l văd mai bine.

În depărtare stălpi de telegraf dublii pentru fire de înaltă tensiune stau ca nişte sentinele copiate din Space Invaders.

45 de minute au trecut mai repede decât mă aşteptam.

Restaurantul Soleil pare a nu avea lipsă de clienţi.

În dreapta fum se ridică din nou din două locuri diferite. Unul alb şi celălalt negru.

Soarele s-a mutat în dreapta mea şi solarul nu mai serveşte ca şi protective.

Bine am venit în judeţul Ilfov.

Sunt la a treia pagină şi de abia reuşesc să notez ce văd.

Reclamele se înmulţesc. Au apărut şi hale şi clădiri industrial. Să indice oare că ne apropiem?

Ciorogârla şi Spaţiu de Servicii peste 500 m.

Încă 5 minute.

Space Invaders şi-au diversificat rangurile şi acum ne atacă soldaţi cu un singur picior dar cu şase braţe.

Am trecut peste un deluşor şi la coborâre suntem loviţi de priveliştea unui Hornbach şi o miriadă de reclamă. Poate exagerez, nu chiar o miriada.

Bucureşti. Autostrada s-a terminat.

Nu mai pot ţine pasul. Nu pot ţine privirea şi pe ecran şi pe drum.

Da, e Bucureşti, am intra de un minut, deja şoferii se bagă în faţă ca nesimţiţii.

Reclamă, maşini, stopuri, pietoni, reclame, 2 minute, un MOL.

Ne-am oprit la semafor. Pot să absorb.

Cladirea SIEMENS străluceşte în dreapta ca un lac neclintit.

Imediat trecem de Gorjului. Încă mă bântuie locul unde am murit.

Ora 11:00. 

Is this you?

The following statement is a psychological profile review of Adolf Hitler when he was in his twenties. Read it  and think about how much it applies to you:

 "You have a great need for other people to like and admire you. You have a tendency to be critical of yourself. You have a great deal of unused capacity which you have not turned to your advantage. While you have some personality weaknesses, you are generally able to compensate for them. Your sexual adjustment has presented problems for you. Disciplined and self-controlled outside, you tend to be worrisome and insecure inside. At times you have serious doubts as to whether you have made the right decision or done the right thing. You prefer a certain amount of change and variety and become dissatisfied when hemmed in by restrictions and limitations. You pride yourself as an independent thinker and do not accept others' statements without satisfactory proof. You have found it unwise to be too frank in revealing yourself to others. At times you are extroverted, affable, sociable, while at other times you are introverted, wary, reserved. Some of your aspirations tend to be pretty unrealistic. Security is one of your major goals in life."

Well, I lied. This isn't Hitler's profile. Or actually it is, because it applies to fucking everyone's. The above paragraph was assembled from various horoscope statements by professor Bertram R. Forer, who then presented it to five of his students telling each one that is a personalized profile analysis. Unsurprisingly all five believed him and stated that they found the text to describe them personally quite well.

This is called a Barnum Effect named after P. T. Barnum, who's motto was something for everything, and is used by authors when they want to build characters with whom the readers can identify but mainly by horoscope writers. By using general specifics, that is statements which sound really specific but actually apply to a major part of the population, horoscopes trick people into believing that what they read in the daily newspapers actually corresponds to their personality. We all have a loved one with whom we have difficulties this week, we all need a vacation, just as much as we all feel the need to work more and get that promotion and so forth.

Oddly enough, if you take a person who has one sign, let's say Libra, and give them a Cancer (or any other of the ten left) horoscope prediction, with them knowing that it isn't Libra they will most likely shun it. But give them all twelve predictions for this week without letting them know which is which and the chances that they will guess their own fall really low.

Remember: Doubt Everything

Random thoughts on writing

Writing. I’m doing it now. This is it. This is writing. 

Writing is the representation of language in a textual medium through the use of a set of signs or symbols (known as a writing system). It is distinguished from illustration, such as cave drawing and painting, and the recording of language via a non-textual medium such as magnetic tape audio.

Reading is a complex cognitive process of decoding symbols for the intention of deriving meaning (reading comprehension) and/or constructing meaning.

Some say writing is painting images with words; I say painting is writing words with images.

Sitting in the back of the garden in the summer, under the cooling shadow of an old-old walnut tree; jotting down thoughts and feelings with a worn-out pencil, into a beautiful notebook a good friend once gave you as a gift. That is writing. Anything else is just scribbling.

Edgar Allan Poe wrote of horrors, Danielle Steel wrote of beauty. Poe wrote beautifully, Steel wrote horribly.

In the beginning there was the Word. And man wrote it down.

Four hostile newspapers are more to be feared than a thousand bayonets. (Napoleon Bonaparte)

Writing is reading the other way around.

Upon his grave they had written his last words: “Write nothing on my grave”.

When I was about one year old I got into my father’s office at home. I spilled a bottle of ink; I smeared my hands with it, and made some imprints on a piece of paper; that was probably the best and most truthful thing I’ve ever written.

Farming looks mighty easy when your plow is a pencil and you're a thousand miles from the corn field. 

(Dwight D. Eisenhower)

She was deaf so he wrote “I love you” on the sky. He could’ve written it on the cheapest piece of paper, it was what she needed to read.

Writing can be thousands of pages long, take decades to be a done, and yet comprise nothing, or it can be one letter long and take a second to be done, “I”, and comprise a person’s whole existence.

When he knew his death would come, he started writing: “This is the story of me…”

All his blood splattered onto fresh snow. There is no more compelling way of writing “pain”.

Had they not written of revolution, had the revolution not taken place.

He wrote detailed descriptions of how he would kill them, so he wouldn’t do it for real.

Suna cunoscut? O poveste despre succesul colindelor romane in filmele Bollywood

Se apropie Craciunul! Yey!












Eu am sa fiu la lucru intr-un restaurant din Londra! Buuu!

Dar asta nu inseamna ca nu ma pot gandi si eu la Sarbatori, mai ales cand acestea isi fac prezenta tot mai simtita, de exemplu restaurantul de stil portughez si-a schimbat muzica de fundal de la versiuni portugheze la melodii Coldplay si Franz Ferdinand la versiuni portugheze la colinde americane, ca deh, mandrie culturala.

Dar nu de la acele melodii mi s-a trezit mie dorul de Craciun. Multi angajati sunt de origine Asiatica (Indieni, Bengali, Pakistanezi etc) si isi aduc propriile contributii la diversitatea culturala. Iar intr-o zi cand doi dintre ei fredonau o melodie de pe meleagurile lor (care suna destul de asemanator cu manelele noastre, doar ca doza de kitsch si de sintetizatoare e abia perceptabil mai mica), m-a lovit acel sentiment nesuferit cand ceva iti pare foarte cunoscut dar nu sti de unde. Abia cand au pus melodia pe playerul din bucatarie cand mi-am dat seama de unde o stiu. Si pur si simplu am simtit nevoia sa impart si cu voi aceasta descoperire:



Sune cunoscut? Dar nu sti chiar de unde? Sa-ti dau un indiciu:



Pam-pam!

Da, Bollywood a reusit sa ia asta:

Si sa o transforme in asta:

Talent dom'le, talent!

Poate noi singuri am impins lucrurile in directia asta. Sigur trebuie sa fie o varianta manea de la melodia asta, si daca nu, nici varianta asta nu pare a fi la un pas prea mare departare de la Teri Meri Peri:

Eh, nu avem ce face. Melodia e un succes imens in India si tarile aferente, muzicianul e laudat, si nimeni nu va recunoaste ca melodia e furata (cu exceptia romanilor care se plang pe youtube). Tot ce ne ramane de facut e sa punem pariuri care e urmatoarea colinda care va fi Bollywoodizata: O, ce veste minunata?, Trei Pastori? 

Mos Craciun cu plete dalbe?

Reconciliation Letter

We had a good run, we did.
I met you when I was little, we didn't really get on at the time, but I got to know you much better when I was fourteen, and although some people warned me not to get involved with you, and even I had my doubts, we quickly became quite close.
And we've been together since, and you never let me down. You were always there for me, when I had it rough with the parents, or at school, when I was depressed, when a girlfriend left me and I thought the World would end, you were right there, soothing me. Even physical pain you softened. Sure, we had some arguments, some really bad moments, and I did say a few times I never want to see you again, but I always returned smiling. You were there all through high-school, in the good moments, and all the bad ones, when I let nobody else but you close to me.

But then I moved to Uni, and I felt our relationship was not as strong anymore. In the first year we still met, had fun, though not as often, yet we pretended it was alright. And we'd meet more often when I would get home, and things would seem like in the old days. But in the second year, we couldn't fool ourselves any more, and in the last months I would feel you getting more and more distant, we'd meet up sometimes, have some fun, but we were like strangers. I think it's mostly my fault, I drove you away. And now that I see this I want you back, and you are more eager than ever to keep me company.

Thank you alcohol, thank you for everything.

Six years down, with you by my side, six more years to go, and I hope you will stay by my side until I join the 27 club.

Campania commenturilor irelevante a.k.a. spam. Experiment-fail? Part 3

Ar fi trebuit să scriu frumos ieri şi chestia asta, când îmi curgea textul din degete pe tastatură. Acum e imediat ora doi şi nu am habar ce să scriu aici. Ok, asta e partea în care ar trebui să vă conving că toată campania asta nu fost degeaba, că am tras totuşi nişte concluzii. Eh, şi dacă nu am tras? Ce s-ar întâmplă. Am concluzii, am, dar ar fi trebuit să scriu chestia asta sâmbăta trecută când concluziile erau şi frumos ordonate în mintea mea.
Am intrat pe facebook şi pe stumble de vreo cinci ori până acum.
Ok, pentru că nu găsesc vreo ordine a gândurilor, le scriu cum îmi vin. Recunosc că în momentul când am decis că vreau să pornesc campania nu aveam în cap motivul exact pentru care o pornesc sau că ce aş vrea să obţin de la ea, dar mi se părea o idee neamaipomenită şi eram surescitat. Slavă domnului că pe parcurs s-a dovedit a nu fi o idee originală dar goală.
Cel mai mult m-au surprins reacţiile unor oameni. Evident că mă aşteptam ca oamenii să se enerveze din cauza a ceea ce făceam, dar nu mă aşteptam să se supere efectiv, să o ia ca pe o ofensă personală. Dar oamenii au răspuns cu o agresivitate de care sper că eu nu pot fi acuzat. ‘blogger’ m-a prezentat ca un “asshole from Romania” în faţa internetului, o blogeriţă m-a ameninţat că va încerca să mi se şteargă blogul, iar alt blogger a zis că ceea ce fac e o lipsă totală de respect şi o idioţenie pentru copii de clasa a patra. Şi toate astea pentru că au trebuit să facă un click în plus pe ziua aia; pentru că le-am invadat sacrul blogurilor cu nişte commenturi irelevante. Nu pot să nu mă întreb că dacă lăsam commenturi în care le combăteam posturile sau chiar îi jigneam pentru ele, dacă aveau aceeaşi reacţie, sau dacă luau lucrurile mai calm. Cum a putut un post nevinovat să determine un adult să numească pe cineva ‘idiot’ (indirect, dar se presupune că pentru a comite o idioţenie trebuie să fi idiot)? Mi-am dat seama că interpretasem total greşit relaţia blog-blogger. Blogul nu este o unealtă a bloggerului de a comunica cu comunitatea digitală, este o extensie a sa, este avatarul său, reprezentaţia sa în ether. Conţinutul blogului poate fi atacat, dar nu şi blogul în sine. Iar un comment care nu are relevanţă cu un post sau cu blogul, întrerupe liniaritatea blogului, şi este deci un atac. Care va provoca a defensivă deşi o ofensivă clară nu se poate semnala.
Bloggerii, exceptând cei cu adevarat ignoranţi, nu au nimic împotrivă commenturilor provocatoare şi care atacă conţinutul, neştergerea acestor commenturi e dovada maturităţii bloggerului, care recunoaşte dreptul celuilalt de a avea o opinie, şi respectul pentru opinia acestuia. Dar un comment fără relevanţă (sau cel puţin relevanţă directă) este jignitor, adică postul nu a reuşit să provoace un comment relevant? Şi dacă nu are relevanţă, de ce s-ar păstra commentul? Dar dreptul la liberă exprimare nu menţionează că ceea ce se exprimă trebuie să fie relevant cu vreun subiect. E ca şi cum te-ai duce la o grevă cu o pancartă pe care scrie salam verde, greviştii probabil nu ar fi prea încântaţi, ar privi-o probabil ca o ridicularizare a grevei lor, dar nu trebuie să fie, şi ai tot dreptul să afişezi acea pancartă.
Mulţi dintre voi aveţi filtre şi captcha-uri pentru a evita roboţii de spam, şi înţeleg de ce cineva ar vrea să evite commenturi de reclame automatizate, dar din moment ce am putut trece peste captcha, nu am dovedit că sunt om? Că am dreptul să-mi exprim părerea, oricât de irelevantă ar fi ea.
Aţi putea argumenta că este totuşi blogul vostru, şi că păstraţi ce vreţi. Ok. Dar atunci nu încercaţi să păstraţi o imagine de imparţialitate. Am ajuns la următorul punct.
Multe bloguri sunt reacţii la ziare, televiziune, media în general, care potrivit bloggerului sunt conduse de nişte oameni sus-puşi, care sunt subiective şi distorzionează informaţiile după cum vor. Iar blogul este o metodă de a combate asta şi de a prezenta adevărul aşa cum este. Ăsta e probabil cel mai ilar concept din blogosferă. O dată pentru că ideea de adevăr este falsă, adevărul este doar minciuna cea mai apropiată de realitate şi diferă de la om la om. Ideea că o singură persoană poate pe blogul său să menţină o obiectivitate pe care un ziar sau un canal TV nu poate e absurdă. Aşa că ori ştergeţi toate commenturile supărătoare, ori lăsaţi-le pe toate, şi scoateţi filtrele. Dar nu mai încercaţi să vă convingeţi că sunteţi obiectivi.
O altă concluzie pe care am consolidat-o după campanie, dar la care ajunsesem înainte, este că îmi voi închide blogul. Nu pentru că aş fi dezamăgit de reacţii, sau că m-aş simţi jignit, chiar nu am de ce. Dar după cum a spus şi în partea 1, există două tipuri de bloguri, cele în care oamenii mai scriu ce le trece prin cap, din plictiseală, şi cele a bloggerilor, pentru care blogurile nu sunt unelte de a înregistra gânduri şi frânturi de viaţă, ci viaţa şi gândurile sunt acolo pentru a avea material de pus pe blog. Iar eu am fost prea dedicat pentru a intra în prima categorie, dar nu destul pentru a intra în a doua. De fapt la blogmeet mi-am dat seama de ce nu mă simţeam totuşi blogger, ce îmi lipseşte mie; oamenii ăia chiar îşi luau bogurile în serios, adică, ok, da, implicare ca implicare, dar eu chiar lucrau la blogurile lor, şi plănuiau şi aveau acea idee de importanţă, care nu e nici măcar greşită. Era o vorbă: “Blogging: Now you can tell the whole world why nobody listens to you”, ceea ce deseori se aplică (blogul de faţă fiind un prim exemplu), dar există şi excepţii. Dar cu toate astea nu am putut dezvolta pentru blog acea pasiune pe care au dezvoltat-o alţii, care îi determină să se simtă jigniţi şi să atace oameni direct la cel mai mic semn de atac asupra blogului.
Nefiind în stare să ţin un blog aşa cum aş vrea, am decis să închei acest joc, şi să îl închid peste o săptămână, timp în care îmi voi scoate din sânge ultimele posturi pe care le aveam plănuite. (nobine sper că asta te mulţumeşte, mă inchid singur fără ajutor de la blogspot)
Blogismul e un fel de contracultură. Motiv pentru care speram că oamenii vor fi deschişi la iniţiativa mea, şi câţiva au fost, dar nu câţi mă aşteptam. Deci un fail şi din partea voastră. Intenţii rele nu am avut, dar cred ca am arătat că acele valori a căror lipsă o combateţi prin posturile voastre, vă lipsesc şi vouă. Nici voi nu sunteţi deschişi noului, dacă v-ar putea ameninţa autoritatea, ba chiar refuzaţi înverşunat să îl priviţi sau să îl studiaţi. Iniţiative noi sunt privite cu suspiciune, iar ideea de liberă exprimare pe net e cam ipocrită.
Este o contracultură, dar prin asta devine o cultură în sine. Şi orice cultură are propria ei contracultură, iar dacă eu am fost printre primii din acest val, şi nu prea am avut efect, nu am fost printre ultimii. Nu ştiu ce tehnologie şi mediu de comunicare va aduce viitorul, dar pregăţi-vă (pe parcurs de ani desigur) pentru sosirea haterilor, trollerilor şi anti/contrabloggerilor.
La final vreau să îmi cer scuze de la cei pe care i-am enervat/supărat prin campania mea, în special de la despre nimicuri, şi blondele gândesc, omnia sol temperat, (r)evolution, şi să mulţumesc lui Podul Minciunilor şi Mai merită ceva? şi tuturor care nu s-au împotrivit.
Poate că nu am primit reacţiile pe care le-am vrut, dar am primit reacţii, aşa că nu cred ca experimentul e chiar fail. Voi ce credeţi?
Ştiu că am exagerat, că am generalizat şi că am fost melodramatic în postul acesta, dar hei, e blogul meu, scriu ce vreau. Nu?
Şi pentru că în celelalte două am terminat cu câte un video, dar pentru că pe azi nu aveam unul plănuit, am pus un mic video care nu are relevanţă, dar la care mă uit de câte ori am nevoie de o reîncarcare de energie. Campania commenturilor irelevante s-a terminat dar cea filmuleţelor irelevante de abia începe. Muahahahaha:

Mă duc să vă mai spamuiesc o dată şi să mă culc.

Campania commenturilor irelevante a.k.a. spam. Experiment-fail? Part 2

Iniţial o chestie random, mi-a venit însă ideea de a face pe bune campania, şi de a o aplica pe blogosfera sibiană. Imediat mi-am adus aminte de LisaNova; ea este un user al youtube-ului care acum vreo 2 ani a pornit un proiect de spamming, prin care intra pe conturi de useri şi le lăsa commenturi de genul: “Hi, my name is LisaNova, I just wanted to wish you a nice day”. Deşi iniţial era proiect de autopromovare, youtube a ajuns să o susţină, angajând oameni care au lăsat commenturi semnate în numele ei pe zeci de mii de conturi, iar apoi făcând un filmuleţ cu ea şi celebrităţile de pe youtube din acea vreme, pe care l-au postat pe pagina principală, “LisaNova does YouTube” (vezi la finalul postului). Proiectul a ajuns printre primele încercări ale youtube-ului de a solidifica comunitatea internaţională youtube, şi de a combate spammingul prin contra-exemplu. Unii au fost amuzaţi, mulţi au ignorat fenomenul, iar alţii au fost furioşi pentru că youtube susţine spammingul, cu scop sau fără. Oricum a ajuns un experiment social digital destul de reuşit. Iar asta vroiam şi eu să încerc. Să văd cum vor reacţiona bloggerii sibieni la un ghimpe care e în picioarele tuturor.

Aşa că am început. Am intrat pe Blog Sibiu Index, şi am luat bloguri la rând, apoi blogrolluri (mulţumesc că le aveţi), useri de la commentarii, etc. Şi am lăsat commenturi. Multe. Ideea era să nu aibă relevanţă nici în privinţa conţinutului postului nici a temei generale a blogului, dacă aceasta există. Dar asta nu înseamnă că am scris chestii la întâmplare. Am variat de la cuvinte (cel mai des), la propoziţii, mix de litere fără noimă, versuri (am compus chiar o poezioară pentru un blog, dar nu mai ştiu care), iar o dată am scris chiar o teorie de a mea despre conceptul de artă (din păcate am ales să fac asta pe Şi Blondele Gândesc, unde ştiam că va fi şters în câteva minute, şi totuşi nu l-am salvat). Dar orice aş fi scris, nu am scris chiar la întâmplare, încercam să caut ceva care să rezoneze cu momentul în care citeam blogul sau cu conţinutul a ceea ce citeam. Încercam să fie amuzant măcar puţin, sau poate ceva la care omul să se gândească puţin (probabil a fost fail complet la partea asta).
Nu ştiam exact la ce reacţii să mă aştept, ştiam că vor fi unii enervaţi, şi că majoritatea vor ignora complet tot, dar speram să fie câţiva amuzaţi; aici am făcut toate genurile de estimări sub/supra/corecte.
Nu mă aşteptam la reacţie după primul val de commenturi, mă gândeam că va lua un pic până lumea va realiza că aceste commenturi apar şi la alţii şi apar şi consecvent. Totuşi în prima zi, cineva mi-a comentat pe blogul meu la un post şi a semnat cu titlul campaniei (din păcate commentul avea relevanţă cu postul meu). Ideea era să las commenturi de mai multe ori pe zi, pe toate blogurile de pe index, dar am ajuns la concluzia că o dată pe zi e de ajuns, şi că pe blogurile industriale nu prea are rost. Şi mi-am încălcat principiul că voi comenta pe orice blog, indiferent de conţinut; dar unele posturi mi se păreau prea personale (ni s-a născut băieţelul, mi-a murit pisica, mi-am revăzut fiul după ani întregi în care a fost în străinătate (exemple ipotetice)) pentru a le invada cu commenturi irelevante, ar fi fost prea de prost gust. Aşa că m-am concentrat pe bloguri mai mondene, sau politice, adică acele de bloggeri-bloggeri.
După vreme însă au apărut şi reacţiile. Oameni îmi răspundeau pe thread, întrebând care e faza, sau că îmi vor da direct spam sau delete pe viitor, cineva a intrat pe celălalt blog al meu întrebând cum poate stinge chestia aia cu spam. Două din cele trei reacţii notabile au venit în aceeaşi zi, prima a fost un post care mă anunţa că: “Nu-mi plac deloc comentariile irelevante aka spam. Nu am parte de spam deloc pe blog, asa ca n-am nici un chef sa primesc niste comentarii care bat campii in mod voit. Nu stiu ce campanie e asta, nici nu vreau sa stiu, asa ca scutiti-ma pe viitor de asemenea idiotenii pentru copii de clasa a patra.” (bloggerul se va putea semna dacă va dori, şi dacă va citi acest post, ceea ce nu cred). Cam dur puţin mi s-a părut, adică totuşi să luăm aminte că nu am insultat pe nimeni prin commenturile mele, ba chiar am încercat să le fac drăguţe măcar. Iar singura inconvenienţă la care am expus pe oricine e aceea de da click pe delete message, ceea ce între noi fie vorba nu mi se pare un chin aşa de mare. Am înţeles că nu îi plac commenturile irelevante, dar de ce să fie aşa înverşunat să nu afle ideea campaniei, de unde ştie el că nu e chiar doar o idioţenie pentru copii de clasa a patra. Fiind un blog destul de citit am avut şi parte de o serie delicioasă de commenturi:
“tot timpul se va trezi cate un destept sa spam-uiasca...”-aia e problema, că nu prea sunt
“Si eu am primit chestii de astea de la kolcs. La blogmeet mi-a lasat o impresie buna. De ce tine acum sa mi-o schimb, habar nu am.”- asta chiar a durut, sincer. Speram ca persoanele pe care le-am întâlnit la blogmeet să fie mai deschise la toată chestia asta; iar persoana care a lăsat commentul mi-a lăsat şi mie o impresie foarte bună, şi îmi părea rău că lăsam o impresie proastă acum, dar mai ales că lumea lua totul aşa personal.
“hm, eu nu stiu cine este acest domn, dar atata o sa il reclam la blogger, pana cand ori il sterg astia, ori se potoleste. no offence.
(la mine oricum intra direct in spam, dupa cum i-a dorit inimioara)” –preferatul meu. No offence taken darling. Şi mamă ce m-am speriat, or să-mi şteargă blogul, uuuuuh, mi frică, scumpul meu blog de doi bani, chiar m-ai rănit. Dacă te linişteş-te, doamnă, îl şterg singur peste vreo săptămână (revin mai târziu la asta). Şi vă rog nu faceţi presupuneri despre ce îmi doreşte mie inimioara.
“Calin Blaga
24 septembrie 2009 19:35
kolcs e un tip f inteligent si campania sa are un sens....” –faptul că existau şi oameni care să mă susţină, sau măcar să vadă că nu e totul doar pentru amuzamentul meu, m-a înviorat puţin
Am lăsat şi eu un comment pt post (relevant de data asta) care în retrospectivă a fost mult mai acid decât intenţionam la vremea aia. Iar răspunsul adminului a fost “eu nu inteleg care e scopul acestei campanii si nu vreau sa fiu subiectul ei. cred ca e lipsa de respect pentru oricine scrie pe blog.” Credeţi sau nu, eu sunt o persoană cu destul bun-simţ încât să nu mă simt confortabil ştiind că supăr oameni intenţionat, dar am decis că pentru campania trec peste astfel de emoţii. Totuşi am renunţat să-i mai las commenturi acestui blogger, nevrând să par că o fac de-al dracu’, deşi poate nici asta nu ar fi fost rău.
Am părăsit acest blog cam demoralizat, dar asta s-a schimbat când am intrat pe alt blog, şi înainte să pot lăsa un comment irelevant, am văzut că cineva o făcuse deja, şi că semnase cu titlul campaniei, pe un blog cu care eu nu aveam legătură. Acea persoană era tudor (mai merită ceva?) şi eram extaziat că poate vor mai fi şi alţii care să participe în campanie, ba chiar neinvitaţi. (nu au mai fost, dar oricum mulţumesc tudor)
A treia reacţie am primit-o sâmbătă (campania a pornit marţi), am primit un mail, care iniţial credeam că e (hehe) spam, aşa că l-am şters după ce am dat click pe linkul din mail. Mesajul spunea ceva de genul că cineva m-a băgat destul în seamă încât să mă înscrie pe site-ul la care ajungeam prin link. Site-ul nu mai ştiu cum se numea dar ceva de genul pe ideea asshole.com. Aparent e un site unde te plângi de cineva, şi apoi îi dai link acelei persoane să vadă (şi altora dacă vrei); puţin cam prea elaborat. Mesajul compus de victimă era ceva de genul: “kolcs is an idiot asshole from romania, who posts random stuff on romanian blogs and then writes campania commenturilor irelevante a.k.a. spam”. Mesajul m-a amuzat, şi îmi pare rău ca nu mai pot ajunge la el, dar ce m-a supărat puţin e că persoana cutare s-a semnat “blogger”. Ceea mi s-a părut extrem de laş. Aş fi putut şi eu să fac toată campania în mod anonim, dar nu am făcut-o, am lăsat oricui libertatea să mă înjure, critice, să depună plângere împotriva mea la blogspot. M-aş fi aşteptat la destulă demnitate şi de la cei care ar urma să se plângă, adică într-un final ce naiba aş fi putut să îi fac acelei persoane chiar dacă ştiam cine e?
Apoi am plecat în Irlanda, unde nu am avut net, şi am cam încheiat campania mai repede cu căteva zile decât vroiam.

Mi-am promis că închei în seara asta oricât de lung ar fi postul, dar sunt deja la a treia pagină de word. Aşa că partea cea mai relevantă, concluziile, vin mâine. Îmi cer scuze de la cele trei-patru persoane care îmi citesc blogul. Şi desigur asta înseamnă o seară în plus de campanie, care am zis că va fi reluată până prezint totul.

LisaNova does YouTube:

Campania commenturilor irelevante a.k.a. spam. Experiment-fail? Part 1

Spam in blogs (also called simply blog spam or comment spam) is a form of spamdexing. It is done by automatically posting random comments or promoting commercial services to blogs, wikis, guestbooks, or other publicly accessible online discussion boards.(Termenul de spam provine de la un sketch Monty Python din anii ’70 unde într-un restaurant toată mâncarea conţinea spam (şuncă la conservă), iar primii useri de mail au gândit că bulk mailurile sunt ca acel spam. Sketchul îl găsiţi la finalul postului)

Trebuia să scriu chestia asta de joi, dar nah, lenea e puternică în mine. Joi e şi ziua în care trebuia să se termine campania commenturilor irelevante a.k.a. spam. Azi însă e sâmbătă, şi campania s-a terminat cam acum o săptămână (cu excepţia a trei bloguri, dar aia era mai mult semn de afecţiune), motivul principal e o mică excursie în Irlanda unde nu am avut acces la net, şi după 4 zile de absenţă mi se părea aiurea să reiau toată chestia.
De unde a pornit campania asta? Păi fie că aş zice că de la blogul lui Călin Blaga pe data de 21 septembrie sau de la ultimul blogmeet la care am fost sau de la primul, toate trei ar fi cam corecte. Adevărul stă între cele 3. Doar că nu ştiu unde să încep cu explicaţiile. Ţine-ţi-vă, va fi lung.

Să recapitulăm:
-în ianuarie 2008, mi-am făcut blog şi l-am numit “Fuck Blogs”, scopul său era acela de a deconstrui majoritatea blogurilor care sunt cam degeaba în ether şi a promova idea de blog relevant şi interesant (vezi aici), şi de a scrie un astfel de blog (fail, nu epic, dar fail)

-în august 2008 am participat la primul blogmeet din Sibiu, am fost acolo de la început dar nu am rămas mult, aşa deci am pierdut mare parte din discuţii, dar cu toate astea am învăţat destul despre ce înseamnă a fi blogger adevărat, nu doar o persoană care mai scrie câte ceva ce poate fi citit pe net, şi cum blogul a devenit o extensie a bloggerului nu doar o unealtă a acestuia. (vezi aici). În urma acestei întâlniri am decis să devin şi eu blogger, dar în acelaşi timp antiblogger (un fel de contracultură) (s-a rezumat la câteva posture seci, deci iarăşi fail)

-pe 16 septembrie 2009 am participat la un alt blogmeet, aş fi participat şi la celelalte care au avut loc, dar din Anglia îmi era mai greu să ajung. Deşi nu era multă lume, şi iar nu am stat până la final, am putut iarăşi ajunge la câteva concluzii. Mi s-au confirmat câteva idei despre blog-ism şi mi-am dat seama ca obiectivul meu de a ajunge blogger pe bune era încă departe (epic fail! Oare asta mă califică ca şi epic antiblogger? Probabil că nu)
Oricum la acea întâlnire am adus în discuţie un aspect (a trecut neobservat, fail), şi anume că blogosfera sibiană e mult prea liniştită, da, există discuţii în contradictoriu, şi sunt destui care înjură de mama focului, dar nu am observat fenomenul de hateri, trolleri şi altele de genul (ok, eu sunt mai mult cu forumurile), adică persoane care nu te înjură pentru că nu le place postul tău, ci pentru că nu au nimic mai bun de făcut. Astfel bloggerii sibieni iau chestiile mai domol, şi asta nu mi se părea neapărat bine.

-după întâlnire am mai avut câteva încercări placide de a mă integra în comunitatea blog-istică aşa că am început să las comentarii pe diverse bloguri sibiene mai citite. Pe 21 septembrie am ajuns pe “Podul Minciunilor”, printre blogurile mai citite, şi vrând să las un comment, dar negăsind nimic de spus la subiectul postului (discuţiile despre religie, filozofie şi religie mi se par inepuizabile şi fără rezultate) am scris pur şi simplu “first”, fiind primul commentator (o sursă de onoare pentru commentatorii de pe forumuri aprinse), şi pentru că nu ştiam dacă va înţelege cineva am scris “campania commenturilor irelevante”, nici acum nu îmi dau seama de unde şi până unde mi-a venit chestia asta, dar în acel moment cu siguranţă nu aveam în cap ideea campaniei.

(ar fi trebuit să fie un singur psot dar căcatul ăsta devine mult prea lung, aşa că partea cu explicaţiile le las pe mâine seară, nu că ar citi cineva toată chestia asta. Ahh, şi aşa de dragul finalului am să vă mai enervez azi şi mâine cu campania, scuze)

The origins of SPAM:

empty

alone

useless

Tehnologie vs. Tehnologie: nevoia pentru un robot care cântă la vioară

Azi am dat peste 2 filmulețe pe youtube, ambele prezentând inovațiile făcute în industria robotică, ambele însă foarte diferite.
Primul film este despre un robot-cărăuș. BigDog merge în 4 picioare și poate căra 350 livre. Inovația acestui robot este abilitatea sa de a-și păstra echilibrul pe picioare. ‘Mersul’ a dat bătaie de cap oamenilor de știință, roboții neputându-și menține echilibrul, având probleme cu obstacole și fiind foarte instabili; motiv pentru care până acum s-a recurs la folosirea roților sau altor forme de mișcare. Acest robot însă are un echilibru incredibil chiar și pe teren extreme de accidentat, pe gheață sau în urma unui impact puternic, lucru care îi da acces în zone în care roboți pe roți și oameni ar ajunge cu greu. Iată un exemplu de tehnologie folositoare care are potențialul de a salva (și desigur a distruge prin râzboaie) multe vieți.



Al doilea robot arată ceva mai estetic decât primul, lucru care nu îi dă însă superioritate. Toyota a scos pe piață un robot care cântă la vioară…de ce? De ce avem nevoie de un robot care cântă la vioară? Și cântă e mult spus, atâta tot că apasă degetele acolo unde trebuie, de fiecare dată exact acolo. Chiar așa de bucuroși suntem să ne dăm umanitatea? Chiar așa ne grăbim să luăm în brațe și să dăm bani pe fiecare nou gadget? Pentru că o să fie destul bogatași care o să-l cumpere. De ce? Pentru că știe să cânte cu precizie 100.000 la vioară? Asta e ideea unui interpret, de fiecare dată va fi altfel melodia, pentru că nici cel mai bun violinist nu poate repeat identic un cântec, iar asta îi confer unicitate, pe când robotul asta face, repetă exact aceeași chestier (decât dacă nu îl programăm altfel). Și poate un robot scrie o simfonie, sau măcar să interpreteze melodia în concordanță cu propria identitate? Încă o dată: De ce avem nevoie de așa ceva?

98% Of Babies Manic-Depressive

"NEW YORK—A new study published in The Journal Of Pediatric Medicine found that a shocking 98 percent of all infants suffer from bipolar disorder. "The majority of our subjects, regardless of size, sex, or race, exhibited extreme mood swings, often crying one minute and then giggling playfully the next," the study's author Dr. Steven Gregory told reporters. "Additionally we found that most babies had trouble concentrating during the day, often struggled to sleep at night, and could not be counted on to take care of themselves—all classic symptoms of manic depression." Gregory added that nearly 100 percent of infants appear to suffer from the poor motor skills and impaired speech associated with Parkinson's disease."


Sursa:

V-day revisited

de dragul acestei zi speciale reiau articolul de anul trecut

Romania dulce Romania

cum isi promoveaza Dacia modelul Sandero la un show auto.

Nonsibieni uimiti de minunile tehnologice din fosta capitala culturala

mare e gradina domnului.
am dat intamplator pe youtube de filmuletul unora care si-au petrecut revul in Sibiu (si sigur nu-s ardeleni).
sper sincer ca au fost fumati sau bauti



deci sincer, bai frate, esti nebun?

De unde a pornit criza economica

Exista o explicatie simpla pentru tot, in cazul de fata: Curcani cu relatii sus-puse!

Da da da, I know, I know, I suck

Am fost un blogger rău, bad blogger, bad blogger, sit!
De vreo lună nu am mai postat nimic în afară de citate și poze, care ar fi putut fi postate de oricine. Rușine!
Dar uite ca mă pun pe treabă. O să mă pun pe posturi serioase. La categoria „reclamă” vroiam să postez ceva din iunie.
În plus, dacă alții postează despre cărțile pe care le citesc, să postez și eu ceva la care mă pricep. De când m-am mutat în Cambridge am văzut o groază de filme, așa că voi face de acum review-uri la filmele pe care le văd(și la cele pe care le-am vazut până acum), considerând că asta vreau să fac într-o zi ca și slujbă.
O altă categorie de posturi la care mă tot gândeam e una nostalgică. Acum ceva vreme circula pe net „o scrisoare generației noastre”, în care se descriau diferențele între adolescenții de azi(care au net, mobile și beau cola) și cei din anii ’90 (care aveau Beverly Hills, se jucau ascunsa în fața blocului și beau suc de la tec). Deși sunt mai tânar cu 3-4 ani decât acea generație, îmi amintesc totuși de unele din acele lucruri. Al doilea lucru care m-a pornit pe drumul nostalgiei era un post de pe un blog unde cineva scria de Sailer Moon. Multe lume se miră când spun că am învățat germană de la TV. Când eram mic petreceam ore întregi cu desenele de pe RTL2, pe vremea când încă nu erau animeuri, și Happy Tree Friends sau chiar Dexter’s Lab. Așa ca am să postez intro-urile de la acele desene, gasite cu greu pe youtube(nu le mai știu titlurile) în speranța că există printre voi unii care să-și amintească de ele.
Am să încep cu unul din primii pe care mi amintesc, unu de care și sora-mea știe, deși nu vorbea nici atunci nici acum germană:

Poker Night

Nu m-aș fi gândit singur să scriu despre așa asta, dar pentru că am promis, și pentru că e un (redescoperit) past-time al tineretului din România, voi posta despre serile de Poker (Texas Hold’em, altfel nu se poate) pe care am avut plăcerea să le apuc. Iar pentru că amintirile sunt vagi, iar în momentul de față sunt la a doua bere englezească de 8,5% alcool, nu va fi extrem de detaliat.
Am învățat să joc poker la o vârstă cam târzie…18 ani…și un pic. Au încercat alții să mă învețe și mai demult, doar că fără succes(cred că din cauza că nimeni nu poate ține minte mâinile din prima, și nimeni nu s-a obosit să mi le scrie). Așa că nu am reușit să învăț până nu am dat de everestpoker.net(yep). De acolo nu a durat mult până la a juca live.
Prima seara a fost la Scîr. Eram eu, el, Sopa și prietenă-sa. Scîr nu știa să joace, dar l-am învățat, și futu-l în gură, câștiga nebunul, deși nu mai țin minte cine a câștigat per total în acea noapte.
Ceea ce trebuie să înțelegeți, e că nopțile de poker implică de obicei mult alcool, ceea ce face ca metodele de joc să varieze de la oră la oră, ceea ce schimbă și influența norocului; dacă la ora 12 calculezi posibilatea ta și a celorlalți să facă o mână bună și abia după aia pariezi, la ora 3 deja bagi All-in după primele 2 cărți(și culmea mai și câștigi).
Acum e 5:23 și sunt cam amețit, ca la poker night. Nopțile de poker durează, chiar daca încep la 22 se termină abia pe la 6.
A doua noapte a fost tot la Scîr. De data asta nu mai erau Sopa și prietena, cu Sopa nu e fain să joci pe bani. Da, jucăm pe bani. La început e un buy-in de 5 lei, pentru care primești o sumă în bani de monopoly sau chipsuri de poker, și care o poți reînnoi în prima oră de joc pentru încă 5 lei, după prima oră însă dacă ai ieșit ai ieșit. La început se pariază puțin, sumele cresc pe măsură ce iese lumea din joc, sau ce trece timpul. Eram din nou eu, Scîr evident, Palade(Cami a venit mai târziu, dar doar ca și good luck charm pentru el, era înainte ca ei doi să se “despartă”), gemenii, Rutzky, și Marqui. Primul a ieșit unul din gemeni, din cauza mea, că a chemat all-in și am jucat(singurul) și l-am luat. După aia a urmat o pauză de youtube, în care fiecare punea chestii care i se păreau super tari, dar care cam plictiseau pe restul(o chestie obligatorie la pokernight). După aia am ieșit destul de repede căci băusem cam multă bere, și vin și șampanie și vodkă. Cred că la final a căștigat Scîr, oricum eu eram ori la baie borând, ori dormind. Chestie bună din acea seară, Rutzky și Marqui au pus să ascultăm melodii din Greatest 100 Guitar Solos, și acolo am descoperit Maggot Brain. Tot în noaptea aia am aflat că sunt un ungur zgârcit(de la Rutzky și Palade) pentru că toți erau de acord ca cel care câștigă banii să mai ia de băut, mai puțin eu. Adică dacă tot i-am câștigat să fie câștigați. De băut punem separat. Oricum cine mai are chef de băut la 6 dimineața?
Între timp am început să jucăm poker la școală, în pauze. Ceilalți știau să joace de mai demult, dar eu le-am trezit, întâmplător pasiunea. Jucam pe mame, surori și prietene. Le-am câștigat pe Adriana și pe Sandra, dar le-am returnat, ca băiat bun ce sunt. După aia am început să chiulim și să jucăm poker în cafenele pe chibrite, fiecare primea 2 pachete, ceea ce enerva la culme chelnerițele pentru că evident nimeni nu aduna chibritele la final.
Au mai fost nopți, la Ronnie, la cabană, și ultima dată la mine la casă, unde am jucat bine, până am rămas doar cu Ghiță care m-a cam futut, dar nu mai țin bine minte.
Ultima noapte o țin cât de cât minte. A avut loc cu căteva zile înainte să plec. La Marqui acasă, căci era singur. Eram eu, el, Scîr, Palade și gemenii. Aveam gin, și vin și bere, și tonic, duh(fără gin tonic eu nu joc). Scîr, futu-l în gură din nou, tot avea full house-uri, dar nu își dădea seama(nu înțeleg nici acum de ce îl atenționam noi), oricum nu a rezistat prea mult. A fost și pauză de youtube în care, culmea, am văzut chestii chiar tari, și a fost și necesara muzică bună. Din nou a ieșit unul din gemeni, din nou din cauza mea, deși nu știu dacă același. Eu aveam 3 și 7 și mă simțeam norocos, el avea 2 ași. A urmat un 5 un 6 și încă un 5, la ultima mână a întrat 4le și l-am bătut. Am fost înjurat. Au ieșit pe rând celălalt geamăn, și Scîr. Au mai rămas să vadă din joc. Scîr s-a îmbătat așa de tare încăt a borât, ceea ce eu nu l-am mai văzut făcând.
Cei trei au plecat. Am rămas eu cu Marqui și cu Palade care era rangă, vorbea încontinuu de cât de dor îi va fi de noi, după care a pierdut și s-a culcat…oricumera cam enervant așa beat.
Aveam mult mai puțin bani decât M., dar am jucat bine. Am băgat 2 All-inuri, și am câștigat. În ultima rundă el nu mai avea nici măcar destui bani să bage small-blindul, i-am dat eu diferența. a propus ca tura asta să fie jucată pentru toți banii…nu am fost așa de prost. Am zis că jucăm totul pe față.
Împărțire: el: 3 și 7, mână mea norocoasă de înainte. Eu 3 și K, deja sunt în avantaj. Pe jos: un K, yes, încă un K, super, și încă un K(el a făcut cărțile) prea tare, nici o șansă să câștige, Yeah Baby. Am cam urlat de bucurie.

Am să scriu mâine finalul și am să verific textul…sunt prea dus. Ora 6 am, GMT, PiNk Floyd-Wish You were Here. Too much beer.

Banii i-am împărțit egal, mai puțin partea lui care o am câștigat-o de la el. A celorlalți i-am câștigat amândoi. A urmat o țigară, de victorie pentru unii și de înfrângere pentru alții. Era sec. Urma să plec în 2 zile. Bucuria era amestecată cu…nu cu tristețe da regret. Nu prea aveam cuvinte așa că ne-am culcat. S-a terminat ultima seara de poker...

Ora 10:44 GMT, Beatles-Let it Be. Not enough beer.

Întâlnire de bloggeri Sibiu (31 august 2008, Amber Café)

Nu cred că mă pot numi blogger, am postat (măcar știu jargonul) în ultimele 7 luni 9 articole…nu prea mă obosesc. Alții, precum No, au postat 80 articole într-o lună, blogger de blogger.
Totuși acum câteva zile o prietenă m-a invitat la a doua întâlnire de bloggeri din Sibiu, inițiată de mazemania. Neavând alte planuri, am acceptat. Nu am stat decât vreo jumătate de oră la început, dar în acel scurt răstimp am apucat să învăț două-trei lucruri:
Când mi-am făcut blog, mă gândeam că numărul cititorilor se determină prin propagarea mouth-to-mouth, dacă ai blog fain, citesc unii, li se pare funny/interesant, dau mai departe etc(sistem valabil pentru filmulețe pe youtube sau trupe de pe myspace etc, un sistem de triere, foarte eficient); așa ajungi să îți faci un reader-base; GREȘIT. N-aveam idee că există site în Sibiu care are o bază de date cu blogurile locale, câte posturi au, și când au postat ultima oară. Bloggeri și blogreaders îsi aleg de pe acest site ce să citească. Evident ei își vor alege din top 10, iar singurul mod de a te menține acolo e să postezi cât mai des, ceea ce însă nu garantează că ceea ce postezi are vreo valoare. Așa ne întoarcem la discrepanța calitate/cantitate de care mă plângeam în primul articol (da, autoreferință, suck’it). Netul abundă de bloguri care nu au nimica de spus, și totuși aceste sunt mai apreciate decât cele care publică rar dar esențial. Un sistem cam de căcat, nu? Mă gândeam la combaterea acestui sistem prin posturi foarte dese și foarte stupide/irelevante (ex: “am făcut cafea, e bună”, “am fost la baie, e mai bine acum”, “tavanul meu nu are crăpături”, “sunt 2 muște în cameră”, “ba e o crăpătură” etc). Să postez o dată la 5 minute chestii de genul…aș fi constant în top 10, cu un reader base de…0. Gata, cred că mă pot numi liniștit anti-blogger. Desigur sunt mult prea comod și inconsecvent să fac așa ceva, plus că peste 4 zile plec în Anglia, unde nu voi avea net constant! Dar ar fi o idee.
În ciuda acestui site, în capul meu încă au rămas bloggeri și readeri, indivizi, izolați, care, da, mai lasă comentarii, dar trec mai departe la alte bloguri fără a fi observați, anonimi în spatele ecranelor. În mod sigur nu mă așteptam la minicomunitatea bloggerilor din Sibiu. Minicomunități din Sibiu cunoșteam, aici nu mă refer la grupuri precum manelari vs. rockeri, ci cercuri de care nu știi până nu intri în ele (cavalerii, clientela constantă artcafé, skateri etc), dar asta a fost o experiență nouă. Oameni care se cunosc, dar sunt străini compleți. (“tu cine ești? Ahh, cristiblog, da da”, “-Marius nu vine? –Cine? –truthblog! –ah, ba da! Îl știu. Adică nu la față, dar după blog!”). Aici nu mai contează cum arăți, cine ești, ce faci în viața de zi cu zi sau chiar ce fel de om ești, ci cât și ce scrii pe blog, și mai ales cum interacționezi cu restul bloggerilor. Aici oamenii își lasă commenturi, discută diverse posturi, postează despre aceleași lucruri, etc. Asta îi unește. (“tu ești blogul ăla, nu? ți-am citit. Scrii des. Încă nu ți-am lăsat comment, dar zilele astea sigur.”)(a se observa ”tu ești blogul”, omul se identifică cu blogul, identitatea sa este absorbită de cea a blogului). Iar cei ce nu se supun acestor reguli sunt expulzați (“sunt pe bloglist cam toți din Sibiu, bine unii nu au mai scris de un an, pe ăia îi scoatem, ce rost are să îi păstrăm?”, chiar dacă să zicem unicul articol al acelor persoane ar conține răspunsul la viață, ei sunt dați afară).
Am decis să mă alătur și eu acestei comunități, sau cel puțin să încerc. Abordarea mea inițială, să scriu câteva articole care să adune cititori și apoi să mă apuc de scris a fost cât se poate de ratată. Scrii mult, te faci observat, apoi scrii chestii de calitate. Cred ca acest principiu se aplică multor aspecte din viață (din păcate).
Voi deveni(dacă lenea nu mă va opri) blogger. Da frate! Am să îmi exprim părerile, am să citesc alte blogguri, am să las commenturi, tot tacâmul. Dar mă voi ține totuși de principiile schițate în primul post. Voi fi blogger și anti-blogger în același timp(NO GODDAMN TRIVIAL SHIT). Nu voi renunța să fuck blogs, dar am să și fac blog.
Ps: am scris mai mult decât vroiam, dar considerând intențiile mele, asta e de bine.