Looking back...stop it

Pulp Fiction’s 50s café, where all the cool cats gather to relive things they were too young to live through in the first place.

70s parties in the 90s

80s parties in the 00s

90s parties now

COMING ATTRACTIONS: 00s PARTY!!!

relive your childhood

oh sweet motherfuckin’

old unmistakeable

undeniable unrefusable

­­Nostalgia   (it ain’t what it used to be)

It’s easy to pretend the past was better than the now

when all the tripe has been weeded out and forgotten.

It’s always the Best Of some bygone era vs. the Everything of Now (best case scenario)

We’re being nostalgic about things people were nostalgic about when we were kids.

You weren’t there when Janis screamed her voice out and then fucked Jimi backstage after downing a bottle of Jack (probably). So stop acting like you know what that meant or what it felt like. Stop acting like you’re the lost child of a past which had a place reserved just for you.

Stop trying to find new ways of rehashing yesterday and contribute to today, assholes.

Be the hero of tomorrow’s kids and don’t just teach them to worship your heroes and your daddy’s heroes.

Create, fuckers,

       Create.

(5vii2014, Janis - Bucharest)

Confesiunile unui Ateu. Nedumerire: "De ce ai pornit maşina de spălat? Azi e sărbătoare."

Săptămâna asta a fost Sărbătoare Sfinţiilor Constantin şi Elena. Ştiu asta pentru că am aflat-o la facultate, unde am o colegă Elena. Doar că în acel moment nu mi-am dat seama că e mai mult decât o obişnuită onomastică (fenomen ce mi se pare idiot din principiu).

Dar lucrurile aveau să se schimbe:

Când am ajuns acasă, am observat că maşina de spălat era încărcată cu haine murdare, aşa că am presupus că, aşa cum am făcut-o şi în alte dăţi, colegii mei de apartament nu au apucat să spele hainele de dimineaţă şi urmează să le spele când se întorc (din motive ce nu merită explicate, nu putem lăsa maşina aprinsă când nu e nimeni acasă). Aşa că am făcut ceea ce am făcut şi cu alte ocazii, am pus detergent şi am apăsat butonul de pornire. Atât. Maşina era deja setată.

Când s-a întors colega de apartament mai târziu şi a văzut hainele curate, a intrat la mine şi m-a întrebat pe un ton iritat (dar controlat de politicos) că de ce am pornit maşina. Azi e sărbătoare. Nu doar că nu ştiam că e sărbătoare, dar nu aveam de unde ghici că în toate aceste sărbători de rangul 34 nu se lucrează.

Să recapitulăm, deci avem:

-o femeie necăsătorită care de doi ani trăieşte şi doarme în acelaşi pat cu un bărbat, care obişnuieşte duminica să spele vase, măture, aspire, gătească, spele rufe, şi care tocmai s-a întors de la service;

-un ateu care dacă nu ar fi ateu ar fi reformat-calvinist, deci oricum nu ar avea vreun habar despre toate sărbătorile şi cutumele ortodoxilor.

-acţiunea celui din urmă de a apăsa butonul de pornire a unei maşini de spălat care a fost încărcată cu rufe de către cea dintâi chiar în ziua aceea.

-supărarea femeii că în casa în care locuieşte s-a muncit de sărbătoare.

Sunt eu tâmpit, sau chiar e ceva aiurea în povestea asta?

De ce este în ordine încălcarea unor principii clar notate în Biblie dar e esenţială supunerea în faţa unei reguli inventate de conducerea bisericii la secole după scrierea Bibliei, care spune că în ziua aleatoriu aleasă pentru a sărbătorii nişte oameni născuţi şi ei la secole după moartea lui Hristos nu se munceşte? Şi folosesc termenul „muncă” foarte lax, căci singura parte de muncă din toată afecerea a fost încărcarea maşinii, pentru că restul nu implică muncă sub nici o definiţie, ăsta e scopul pentru care posedăm maşini de spălat, nu?

Nu este absurd că nişte popi au luat A Cincea Poruncă au aplicat-o unor alte sărbători inventate tot de ei, şi creştinul îi ascultă fără să ştie de ce. Înţeleg că a spăla de mână este o muncă, dar oamenii ăia nu au putut concepe ideea de maşină de spălat acum 600 de ani. Dar conceptul abstract de a spăla care nu implică în nici un fel implicarea creştinului cum poate fi un păcat? E şi maşina de spălat creştină?

Înţeleg intenţia ei, e o tradiţie. Una extrem de tâmpită, dar o tradiţie. Bine, nu pornim maşina de spălat tot a treia zi a anului, că sărbători sunt destule. Ce m-a deranjat e că a deranjat-o atât de mult, sau mă rog, că a deranjat-o, punct, că eu am pornit maşina. De parcă ar fi acum o pată pe casa ei, pe sufletul ei. Asta e marea e problemă? Că un păgân necredincios s-a folosit de un aparat care merge în cercuri? Faptul că se culcă noapte de noapte cu un bărbat care nu îi e soţ nu e problemă? Că duminica mai munceşte nu e problemă? Că în ziua aia a muncit for fuck’s sake! Asta îi damnează ei sufletul?

Mă omoară relativismul ăsta leneş al creştinilor de orice sectă. Selectăm din Biblie ceea ce nu ne convine. Ne ţinem de poruncile care nu ne provoacă inconvenienţe. Homosexualii trebuie iradicaţi, sunt o abominaţie în ochii Domnului, scrie în Biblie, protestaţi împotriva drepturilor lor, dar câţi  dintre voi şi-au scos fiicele necăsătorite în piaţă să le omoare cu pietre pentru că nu mai sunt virgine? Nu e ca şi cum nu aţi şti adevărul. Ah, nu, părţile alea din Biblie sunt primitive, şi Iisus le-a revocat undeva în Noul Testament. Măcar atâta se poate spune despre islamici, că sunt consistenţi; da, au nişte credinţe primitive care te lasă cu gura căscată că încă pot exista în lumea contemporană, dar măcar se ţin de ele toate, nu le selecţionează după mofturi.

În concluzie, dacă ar putea cineva să-mi explice de ce atât de importantă păstrarea unei tradiţii arhaice post-biblice dar e perfect în ordine încălcarea regulilor notate în scripturi, din moment ce ambele pot fi spălate cu uşurinţă la următoarea spovedanie, aş aprecia.

Confesiunile unui Ateu. Partea I: Micul Sceptic

Uneori, când nu reuşesc să evit discuţiile repetitive şi reduntante despre religie, oamenii mă întreabă când şi de ce am devenit ateu. Aceşti oameni consideră că deoarece am fost botezat în religia creştină la o vârstă când nu eram capabil să leg ceva asemănător unui cuvânt asta înseamnă că eu sunt un creştin care a devenit ateu. Adevărul este că mereu am fost ateu. Nu, nu ştiam să îi spun aşa, şi nici nu ştiam de fapt că aşa ceva există. Oricât de mari tendinţe ar avea pentru a face năzbâtii şi a spune lucruri trăznite, copii nu sunt neapărat cunoscuţi pentru gândirea lor analitică obiectivă şi independentă. Şi crescând într-o familie creştină, cu părinţi credincioşi, bunici foarte credincioase, într-o societate creştină în care mi se predă creştinismul la şcoală, nu aveam puterea de discernământ pentru a recunoaşte că sunt ateu.

Dar mereu am avut o trăsătură de scepticism. Mereu îmi puneam întrebări. S-ar putea să fie pe baza genetică. Există unele studii care indică că ar exista o genă care determină predispoziţia spre a crede în supranatural (fie el Iehova sau Allah sau altceva) sau a nu crede.

(Aici e un articolul care discută pe scurt posibileimplicaţii ale acestei teorii.)

Cred că unul din primele momente ale manifestării scepticismul a fost, în mod deloc surprinzător, clipa esenţială din viaţa oricărui copil din societatea vestică, când află că Moş Crăciun nu există. În cazul meu asta s-a întâmplat când aveam 6 ani, înainte să fi ajuns la şcoală. Verişoara mea, care era cu un an mai în vârstă, şi cu care aveam acea relaţie de tachineală specifică acelei vârste, era în vizită la noi în săptămâna dinaintea Crăciunului, şi trecând printr-o fază distructivă, m-a chemat deoparte să-mi spună că „Moş Crăciun nu

există” şi m-a dus la dulapul în care părinţii mei ascunseseră cadourile ca să mi le arate. Cred că a fost foarte dezamăgită de rezultat, căci după reacţia mea ar fi putut la fel de bine să-mi fi zis că laptele se ţine în frigider. Nu am plâns, nu am fost şocat, nu am simţit că s-a dus dracului copilăria mea. După ce am confirmat cu mama mea noua informaţie, pentru că totuşi un adult trebuia pe atunci să confirme numeroasele chestii spuse de copii, mi-am dat seama că sunt foarte uşurat. Mi se părea complet firesc şi o explicaţie mult mai bună faptul că părinţii cumpărau cadourile. Povestea cu Moş Crăciun am acceptat-o pentru că aia mi se dăduse şi atunci nu aveam motive să sub îndoială ceea ce ne ziceau oamenii mari, dar o data ce am avut o variantă logică nu am mai simţit nevoia de a mă agăţa de cea veche.

Legat de acelaşi subiect, cred că am dat dovadă devreme  de o altă trăsătură definitorie a mea, faptul că în ciuda propriilor mele credinţe, tiind să am o atitudine protectivă faţă de libertatea altora de a crede ce vor. În clasa întâi un singur băiat mai credea în Moş Crăciun, lucru pe care el l-a menţionat o singură dată, moment în care toţi copii din jurul său au început să râdă. Săracul se uita în jur derutat, căci evident încă nu dăduse peste ideea că Moş Crăciun nu ar exista. Nu-mi dau seama de ce, dar i-am convins pe ceilalţi, care cu o superioritate snoabă încercau să îi explice băiatului ce naiv e, să-l lase în pace, că dacă crede în Moş Crăciun nu e dreptul lor să îi ia asta. Evident nu am folosit un discurs atât de elocvent.

Deşi nu vreau să spun că educaţia nu ar avea nici o influenţă, cred că anumite aspect ale gândirii noastre sunt prezente de la o vârsta timpurie, precum scepticismul meu şi convingerea în dreptul altora de a crede ce vor, şi mai ales da a nu impune o credinţă asupra altuia chiar dacă eu însumi cred în ea, şi că aceste lucruri vor ieşi mereu la suprafaţă oricâtă “educaţie” s-ar arunca asupra lor.

Is this you?

The following statement is a psychological profile review of Adolf Hitler when he was in his twenties. Read it  and think about how much it applies to you:

 "You have a great need for other people to like and admire you. You have a tendency to be critical of yourself. You have a great deal of unused capacity which you have not turned to your advantage. While you have some personality weaknesses, you are generally able to compensate for them. Your sexual adjustment has presented problems for you. Disciplined and self-controlled outside, you tend to be worrisome and insecure inside. At times you have serious doubts as to whether you have made the right decision or done the right thing. You prefer a certain amount of change and variety and become dissatisfied when hemmed in by restrictions and limitations. You pride yourself as an independent thinker and do not accept others' statements without satisfactory proof. You have found it unwise to be too frank in revealing yourself to others. At times you are extroverted, affable, sociable, while at other times you are introverted, wary, reserved. Some of your aspirations tend to be pretty unrealistic. Security is one of your major goals in life."

Well, I lied. This isn't Hitler's profile. Or actually it is, because it applies to fucking everyone's. The above paragraph was assembled from various horoscope statements by professor Bertram R. Forer, who then presented it to five of his students telling each one that is a personalized profile analysis. Unsurprisingly all five believed him and stated that they found the text to describe them personally quite well.

This is called a Barnum Effect named after P. T. Barnum, who's motto was something for everything, and is used by authors when they want to build characters with whom the readers can identify but mainly by horoscope writers. By using general specifics, that is statements which sound really specific but actually apply to a major part of the population, horoscopes trick people into believing that what they read in the daily newspapers actually corresponds to their personality. We all have a loved one with whom we have difficulties this week, we all need a vacation, just as much as we all feel the need to work more and get that promotion and so forth.

Oddly enough, if you take a person who has one sign, let's say Libra, and give them a Cancer (or any other of the ten left) horoscope prediction, with them knowing that it isn't Libra they will most likely shun it. But give them all twelve predictions for this week without letting them know which is which and the chances that they will guess their own fall really low.

Remember: Doubt Everything