Exercitiu de observatie: stati la un geam timp de o ora si notati tot ce vedeti.
Este ora 10:00 în
duminica din 7 octombrie 2012 şi şoseaua Piteşti-Bucureşti dispare metru cu
metru sub maşină cu 100 km/h.
Stau pe locul din
dreapta şoferului şi soarele este în faţa mea şi îmi îngreunează privirea. Am
coborât solarul.
În faţa noastră se
află trei maşini la distanţe egale una de alte. Tocmai am depăşit-o pe prima,
un Opel Astra nou şi gri. A trecut şi a doua, un Aleo negru, şi acum un TIR
albastru. GPS-ul ne tot îndrumă să ieşim de pe autostradă la fiecare ieşire.
Acum am trecut de ieşirea spre Căteasca.
O maşină tocmai
ne-a depăşit, dar nu am fost destul de rapid să văd marca. Un semn de
circulaţie ne informează că tirurilor le este interzis să depăşească.
În faţa noastră pe
sensul nostru de mers nu e nici o maşină, în schimb pe sensul opus traficul
este aproape constant.
Tufişuri marginesc
drumul în dreapta noastră.
Mai avem 85 de
kilometri până la Bucureşti.
O hală Gemina
Buildings stă singură şi goală în mijlocul unui câmp.
În distanţă un fum
gros şi alb se ridică din pământ.
În faţa noastră se
vede silueta unui viaduct şi a unei pădurici.
Terenul din dreapta
este în mare parte nelucrat, iar în rest e acoperit de fire de grâu uscate.
Un Petrom şi un
restaurant lenevesc în soare şi îşi oferă serviciile unui număr restrâns de
clienţi.
Am trecut de
viaduct şi ne apropiem rapid de altul mai mic.
Balustrada din
mijlocul drumului mă împiedică să văd terenul din partea stângă.
Două camionete, una
neagră şi una alba, se străduiesc să menţină distanţa de câteva sute de metri
faţă de noi.
Un al treilea
viaduct pe sub care am trecut ne-a oferit o secundă binecuvântată de umbră.
Peste 1000 m am
putea ieşi spre Găeşti, lucru care face GPS-ul să se agite şi să încerce să ne
convingă că noi de fapt nu vrem să ajungem la Bucureşti pe cel mai rapid drum
posibil.
Brusc s-a îngroşat
traficul şi pe sensul nostru mers. Mergem din depăşire în depăşire.
Terenul din dreapta
este acum arat.
La vreo 100 m şase
plopi cu înălţimi descrescătoare păzesc o pădurice.
Tufele au revenit
şi îmi blochează privirea spre orizontul drept.
Jugureni şi
Stavropolia sunt două opţiuni pe care trebuie să le considerăm în următorii 500
m.
Un semn ne indică
52 km până la Bucureşti. Este ora 10:21.
Un clujean
transportă sârmă într-un pick-up alb.
Trei motociclişti
le fac griji şoferilor de pe sensul invers.
Nu ne-au rămas
maşini de depăşit aşa că am trecut iar pe banda întâi.
Dubiţa neagră de
mai înainte încă ţine să ne demonstreze că poate să ţină pasul şi că nu e
nevoie să o depăşim. B 85 MET în schimb se grăbeşte şi încet dispare din vizor.
O pădure deasă de
foioase a înlocuit tufişurile şi câmpul fără margine, iar în şanţul dintre
şosea şi copaci gunoaie multicolore, în mare parte sticle de plastic,
împestriţează priveliştea.
Maşini, viaducte,
copaci, tufişuri şi cei 110 km/h care le fac pe toate să dispară la fel de
repede cum au apărut. Încă 25 de minute până la 11:00.
Corbii Mari ne
ameninţă cu prezenţa lor undeva în dreapta.
O reclamă uitată
pentru ROMSTAL stă singură pe picioroange ruginite.
O moară de vânt de
lângă un OMV respectă ziua de duminică şi nu se învârte.
Un miros uşor
medicinal şi cu un iz de benzină ne năpădeşte în ciuda circuitului închis a
maşinii.
Vânătorii Mici îi
urmează pe Corbii Mari.
Ticăitul
semnalizatorului indică o depăşire şi pentru câteva secunde zumzetul roţilor
este acoperit de răgetul unui tir.
Din motive
nedeterminate viaductele par a fi contruite doar acolo unde este şi o pădure.
Dinţi ce muşcă într-un
măr contribuie la liniştea ce a devenit bâzâitul maşinii şi bătăile mele din
tastatură.
Am pornit muzica şi
Omega ne cântă în maghiară despre o fată cu părul mărgea.
Argeşul curge leneş
sub noi, dar balustrade mă împiedică să-l văd mai bine.
În depărtare stălpi
de telegraf dublii pentru fire de înaltă tensiune stau ca nişte sentinele
copiate din Space Invaders.
45 de minute au
trecut mai repede decât mă aşteptam.
Restaurantul Soleil
pare a nu avea lipsă de clienţi.
În dreapta fum se
ridică din nou din două locuri diferite. Unul alb şi celălalt negru.
Soarele s-a mutat
în dreapta mea şi solarul nu mai serveşte ca şi protective.
Bine am venit în
judeţul Ilfov.
Sunt la a treia
pagină şi de abia reuşesc să notez ce văd.
Reclamele se
înmulţesc. Au apărut şi hale şi clădiri industrial. Să indice oare că ne
apropiem?
Ciorogârla şi Spaţiu
de Servicii peste 500 m.
Încă 5 minute.
Space Invaders
şi-au diversificat rangurile şi acum ne atacă soldaţi cu un singur picior dar
cu şase braţe.
Am trecut peste un
deluşor şi la coborâre suntem loviţi de priveliştea unui Hornbach şi o miriadă
de reclamă. Poate exagerez, nu chiar o miriada.
Bucureşti.
Autostrada s-a terminat.
Nu mai pot ţine
pasul. Nu pot ţine privirea şi pe ecran şi pe drum.
Da, e Bucureşti, am
intra de un minut, deja şoferii se bagă în faţă ca nesimţiţii.
Reclamă, maşini,
stopuri, pietoni, reclame, 2 minute, un MOL.
Ne-am oprit la
semafor. Pot să absorb.
Cladirea SIEMENS
străluceşte în dreapta ca un lac neclintit.
Imediat trecem de
Gorjului. Încă mă bântuie locul unde am murit.
Ora 11:00.
