V-Day

[scurtă întrerupere a seriei „Youth of the nation” cu ocazia sfintei sărbători ce are loc pe 14 februarie]

Că românul are multe sărbători, asta ştim cu toţii: „să fie Doamne în fiecare zi a anului sărbătoare, înafară de una, şi în aia să fie nuntă”. Asta însă nu ne-a oprit să adaptăm sărbători de la alte popoare, cum ar fi Halloween-ul, pe 31 octombrie, când facem petreceri mascate şi ne uităm la filme horror, mă rog, să zicem că aici e vorba de adoptare de cultură nu religie, am să revin în octombrie la subiectul ăsta.

O sărbătoare care însă ne bate la cap destul de devreme în noul an (14 februarie), este desigur Sfântul Valentin. Românii, popor ortodox, se pare nu au avut probleme să adopte un sfânt catolic. Probabil din cauza influenţei tot mai pregnante a culturii americane în societatea contemporană; americanii fiind campioni la valentine.

Pentru mulţi ziua aceasta se rezumă la cumpărat chestii roz, ce conţin inimoare sub orice formă şi să le dăruiască persoanei iubite; care dacă nu este, merge uşor înlocuită cu actualul partener, pentru care nu nutrim sentimente aşa de profunde precum dragostea, sau, de ce nu?, orice persoană de sex opus faţă de care ne simţim atraşi în orice fel. De unde a pornit toată povestea e de puţin interes (legenda originara aici), la fel şi faptul că avem şi noi o variantă proprie, anume Dragobetele, care e însă o tradiţie a bunicilor şi nu e deloc trendy.

Desigur cele mai căştigate sunt fetele, că doar e „natural” ca băieţii să fie cei care cumpără flori, cutie ciocolată şi încă un mic ceva, primind în schimb 2 răţuşte de pluş cu inimoare pe ele, care sunt legate între ele de o sfoară, şi dacă le desparţi se unesc din nou, o bandă spunând „i LOVE you”, care au costat un sfert din ceea ce a cheltuit băiatul (e fain cu egalitatea asta între sexe); să nu mai menţionăm că urmează dragobetele(care nu sunt trendy, dar tot trebuie respectate...de băiat, că altfel e neatent, neromantic), 1 martie şi 8 martie (să te mai miri de ce se bucură fetele de primăvară).

Alte efecte V-Day, sunt massuri şi linkuri despre iubire, pe care trebuie să le trimiţi la toată lista, chiar şi prietenilor, ca să te iubească persoana visurilor tale. Să nu mai zicem că ideea că de valentin, faci cadouri tuturor persoanelor de sex opus la care ţii, inclusiv mama, sora, mătuşa, bunică, se impune încet şi la noi ca şi peste ocean, din acelasşi motiv ca şi acolo: facilitarea vânzării a cât mai multor kitschuri.

Deşi cuvântul „dragoste” (sau mai precis „love”) împânzeşte toate magazinele şi străzile umplute de vânzători ambulanţi, Vday nu a făcut altceva decât a face din adevarata dragoste o glumă, ea fiind acum accesibilă oricărui cuplu care s-a format de cel puţin o săptămână, pentru că ştim că fiecare adolescent iubeşte cu adevărat şi profund pe yubi său, şi că trebuie să demonstreze asta cumpărând rahaturi care vor ajunge undeva pe un raft, uita-te.

Deşi dragostea este într-adevăr un lucru care merită sărbătorit, mult mai mult decât majoritatea sfinţilor din calendar, însă Valentines Day cu siguranţă nu este ziua în care are loc acest lucru; căci dintr-o idee bună, prin supracomercializare, s-a uitat esenţa, şi s-a ajuns la ceva foarte asemănător cu dulciurile vândute în această zi la fiecare colţ de stradă: arată bine, dar mult prea dulce, ieftin şi fără calitate. Deci dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, prefă-te că e o zi ca oricare alta, şi sărbătoriţi-vă dragostea doar voi doi...

Astea fiind spuse: HAPPY VALENTINES DAY!

PS: pot spune cu mândrie că nu am actuala partenera, şi nici nu am făcut nimic ca pe 14 să am pe cineva, în contrast cu mulţi disperaţi care nu vor să petreacă acea zi singuri, căci asta ar fi penibil. Mă mulţumesc cu cuvintele mamei mele: „şi chiar nu ai pe nimeni de veilăntains dei? no lasă că îţi ia mama o inimă de ciocolată să ai şi tu” (cât timp e Milka, mai mult nu vreau)